Mc 6,14-29
Textul evangheliei de astăzi ne va relata momentul în care Irod la decapitat pe Ioan Botezătorul, în urma complotului Irodiadei. Acest episod ne oferă imaginea a două persoane diferite, iar evanghelistul Marcu pare că nu se dă în lături din la a le compara. Pe de o parte, îl avem pe sfântul Ioan Botezătorul, care era puternic, demn de admirația noastră și o persoană credibilă. Căruia nu îi era frică să spună adevărul, care vorbea sincer, era curajos și nu îi era frică de consecințele care vin din a face ceea ce e corect. De fapt, el a fost decapitat fiindcă nu i-a fost frică să spună lucrului pe nume, că Irod ducea o viață imorală. El i-a spus lui Irod, direct și simplu, Nu-ţi este permis s-o iei pe soţia fratelui tău.
În ziua de astăzi, suntem înconjurați de atât de mulți irozi, inclusiv noi înșine. Sunt atât de multe principii și morale creștine ce sunt compromise de respectul uman. Cu toți știm că ca și creștini trebuie să susține, proclamăm pe Cristos și mesajul evangheliei. Cineva a zis că motivul ar fi că suntem speriați, că ne este frică de consecințele care vin cu aceasta. Că am putea pierde un prieten, că am putea pierde o afacere dacă stăm și susținem vreo ceva ce implică creștinismul și valorile umane în comunitate.
De aceea va trebui să ne gândim la sfântul Ioan și la toți ceilalți martiri creștini. Să suferim pentru câteva inconveniențe, să pierdem câteva prietenii lipsite de valoare, sau chiar câteva pierderi materiale pentru Cristos. Fiindcă dacă căutăm adevăratul mod de viață creștin va trebui să căutăm oameni, persoane asemănătoare lui Ioan. Va trebui să îl imităm pe Ioan Botezătorul, puterea sa și spiritul său neînfricat.