Mc 8,22-26
Într-o lume modernă a cafelei instant, a hainelor gata pregătite de purtat, a proiectelor terminate rapid și a tot ceea ce obținem instant, textul evangheliei de astăzi, ne reamintește că va trebui să vedem realitatea dintr-o perspectivă mai lentă și mai treptată. Până și în lumea modernă a medicinii, un tratament nu ajunge pentru a se obține vindecarea. Adesea suntem rugați să ne întoarcem pentru un alt control și altele.
În momentul în care Isus, redă vederea acelui bărbat orb, el își pune mâinile asupra ochilor săi. Pentru început, orbul vedea oameni asemenea copacilor și îi vedea umblând. Orbul și-a recăpătat vederea treptat, nu deodată.
Evanghelistul Marcu dorește să ne transmită că discipoli nu înțelegeau cum trebuie, tot ceea ce îi învăța Isus. În evanghelia lui Ioan, Isus îi spune lui Toma, De atâta timp am fost cu voi și tu tot nu mă cunoști?
E o adevărată consolare pentru noi să observăm că ucenicia nu are loc într-o clipită. Ci este un proces de a deveni conștient de prezența lui Dumnezeu și de a fi capabil să îl recunoști treptat ca unul care merge alături de noi în această viață. Fiecare situație, bună sau rea, ce are loc în viața noastră, este o ocazie de a ne mări capacitatea de a recunoaște prezența sa. Fiecare alegere și decizie pe care o facem, ce ne disting ca și creștini, ne conduc spre un discernământ mai matur al prezenței sale din noi.
Însă adevărata consolare e că Isus dorește să ne ajute, la fel cum i-a restaurat vederea orbului de astăzi. Iar dacă noi nu ne facem bine, el va continua să ne ajute, atât cât este nevoie. Dorința sa pentru noi de a fi discipoli buni e mult mai mare decât ne-am putea noi imagina, chiar și atunci când progresul nostru este treptat și încet.
