Mt 16,13-19
În textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, vom avea ocazia să îl ascultăm pe Isus spunându-i lui Petru, Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Această mărturie a lui Isus, vine în urma mărturiei pe care Petru a dat-o, despre Isus, la întrebarea Cine spun ei că este el? O adevărată mărturie de credință, cea mai puternică și tare, să dai mărturie că Cristos este, Mesia Fiul lui Dumnezeu, motiv și pentru care Cristos la făcut piatra de temelia pe care el își va construi Biserica, motiv și pentru care lui i-a dat cheile împărăției cerurilor, chei care reprezintă puterea în acțiune, atât la nivel administrativ cât și la nivel juridic, mai ales de învățare. Astfel Petru a devenit canalul prin care cuvântul lui Cristos și acțiunea sa mântuitoare, poate continua să se răspândească, continuu în comunitatea creștină.
Astăzi, celebrăm sărbătoarea catedrei sfântului apostol Petru, a autorității sale de a învăța și de a apăra continuu Biserica lui Cristos de puterile celui rău, de puterile iadului. Cum? Prin porunca intermediul poruncii pe care a dat Isus, dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”. De aceea, nu trebuie să ne fie frică să ne apropiem de scaunul de spovadă, ci plini de curaj să intrăm pentru a obține iertarea lui Dumnezeu pentru toate supărările pe care i le-am provocat.