Rugăciunea credincioșilor – Duminica a 7-a de peste an

Chiar și astăzi, cuvintele lui Isus sunt foarte dure și radicale. Ne cer mult prea mult decât facem sau dorim noi de obicei. A-i iubi pe dușmani, a face binele pentru cei care ne fac rău, este dificil, aproape imposibil. Să-l rugăm pe Domnul împreună, spunând:

R. Doamne, învață-ne să iubim!

  • Pentru sfântul părinte Papa și pentru toți liderii bisericii, ca ei să conducă lumea pe calea non-violenței, a păcii și a reîmpăcării.
  • Pentru liderii civili, ca ei să continue să promoveze și să susțină pacea, și să facă tot ceea ce le stă în putință pentru a încuraja reîmpăcarea între toate comunitățile aflate în război de pe pământ.
  • Pentru tinerii noștri, ca ei să poată conștientiza că Dumnezeu îi iubește indiferent de ceea ce fac, și să răspundă iubirii Lui prin a-și trăi credința cu o inimă generoasă și plină de pace.
  • Pentru noi înșine, ca să putem menține atmosfera iubirii și a păcii în casele noastre, cu copii noștri, partenerul de viață, prieteni și toți cei din jurul nostru.
  • Pentru cei bolnavi, și mai ales pentru cei care au mare nevoie de grija noastră, ca să putem ajunge la ei cu iubirea creștină și timp dedicat special lor.
  • Pentru cei răposați, ca ei să poată fi primiți în pacea și fericirea fără de sfârșit a cerului, prin intermediul rugăciunilor noastre.

Doamne Isuse, cât de dificil este să întoarcem și celălalt obraz, a ierta pe cei care ne fac răul, a ne ruga și a dori doar binele pentru cei pe care-i considerăm că nu merită. Știm însă că exemplul tău și cuvintele tale ne pot învăța să credem într-o lume mai umană. Învață-ne să te ascultăm. Amin

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
Abonează-te
Abonează-te pentru a fi primul care citește noile articole publicate.
LA ZIARUL NOSTRU
Abonează-te
Abonează-te pentru a fi primul care citește noile articole publicate.
LA ZIARUL NOSTRU