23 februarie – Sf. Policarp, ep. m. – 2

In 15,18-21

În textul evangheliei de astăzi îl vom auzi pe Isus cum le va spune apostolilor că, Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi; dacă au păzit cuvântul meu, îl vor păzi şi pe al vostru. Avertizându-i că ceea ce se întâmplă și se va întâmpla cu el se va petrece și cu ei. Mărturie stau toate prigoanele ce au avut loc în primele secole ale Bisericii, Imagini pentru saint polycarpprigoane care au adus roade bogate, în martiri care și-au dat viața pentru Cristos, dar și prin numărul imens de păgâni care se converteau datorită mărturiei lor.

Un astfel de martir a fost și Sfântul Policarp. Policarp a fost ucenicul apostolilor și episcopul Smirnei. La un moment dat se duce la Roma pentru a discuta cu papa Anicet, însă acolo este prins judecat și condamnat la moarte prin arderea de viu, în ziua de 23 februarie 155.

Un fapt amintit de izvoarele sacre e faptul că  în timp ce se afla în mijlocul amfiteatrului din Smirna unde era ars de viu „nu ca o carne care se prăjeşte, dar ca o pâine care se coace„, Policarp înalţă către Domnul o splendidă rugăciune. Rugăciune pe care și noi va trebui să o adresăm Domnului asemenea lui Policarp, ori de câte ori ne confruntăm cu evenimente și momente nu prea plăcute în viață.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}