Miercuri din săptămâna a 7-a de peste an – 2

Mc 9,38-40

Aroganța și intoleranța sunt adesea cea ce ne oprește din a deveni niște ucenici mai eficienți ai lui Isus. De exemplu, dacă vedem o un cuplu de o altă natură, care trăiesc împreună, ce ar trebui să facem, să îi evităm? Sau ar trebui să ne împrietenim cu ei și să trăim învățăturile lui Isus prin ei? Cel mai bun mod de a acționa e acela de a deveni prieten cu ei, cu speranța că prin asta vom fi capabili, într-un final, să îi convertim și să le deschidem ochi.

În momentul în care Ioan a văzut pe cineva care nu aparținea grupului lor, că alunga diavoli în numele lui Isus, el a încercat imediat să îl împiedice. Probabil, Ioan credea că doar ei dețin monopolul asupra sfințeniei de a alunga diavoli. Cum a reacționat Isus când i-a spus Ioan de acel incident? I-a spus lui Ioan să îl lase să facă ceea ce făcea, fiindcă cine nu este împotriva lor este cu ei.

A fi arogant, intolerabil, judecător nu sunt atitudini prea bune. Acestea ne împiedică din a duce la împlinire misiunea primită de la Isus, ne împiedică din a aduce oameni la Isus. Ba chiar am putea uita că Isus s-a făcut om nu pentru cei drepți. El a devenit asemenea nouă pentru a converti păcătoși, pentru a le acorda milostivirea și iertarea.

De aceea, va trebui să evităm să fim aroganți, să fim intolerabili, și judecători, critici. Ci, în schimb, să arătăm iubirea și milostivirea lui Isus. Cine știe, poate prin asta, vom fi capabili să îi aducem mai aproape de Isus.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}