Ioel 2,12-18
2Cor 5,20-6,2
Mt 6,1-6.16-18
Ne aflăm în prima zi a Postului Mare. Din nou vedem veșmintele mov ce ne reamintesc că acest timp este unul de pocăință și convertire. Astăzi, vom admite în mod public că suntem cu toți păcătoși, în timp ce, capurile noastre vor fi marcate cu cenușă sub formă de cruce. Cenușa însă este un semn al mortalității din moment ce timpul nostru de pe pământ este unul limitat. Într-o zi vom muri și toată viața noastră va ajunge la un final. De asemenea, mai postim și ținem abstinență din a mânca carne astăzi. Aceste practici ne dau ocazia de a ne îndepărta de valorile lor limitate și de a ne concentra asupra importanței supreme pe care o au asupra noastră, asupra vieții noastre veșnice cu Dumnezeu.
Există două observații, două expresii ce se pot spune în momentul în care primim cenușa pe cap, Una se referă la cenușă. Adu-ţi aminte, omule, că ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce. Iar cealaltă se referă la chemarea la pocăință și convertire, care e și tema lecturilor de astăzi, Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie.
Ziua de astăzi, este o ocazie perfectă în care ne putem deschide inimile Duhului Sfânt, pentru a ne ajuta să devenim mai conștienți de cât de mult am ofensat măreția și bunătatea lui Dumnezeu, dar și de a ne umple cu harul pocăinței. Inimile noastre sunt grele și împovărate de păcat însă dacă ne umilim pe noi înșine, și dacă ne întoarcem la Dumnezeu, el ne va consola cu darul milostivirii și bucuria mântuirii. Acestea vor avea loc într-un mod cu totul special, prin sacramentul pocăinței. Fiecare catolic care i-a în serios credința sa, și nu ca pe o obligație, nu va lăsa acest Post Mare să treacă fără a face o spovadă bună.
Isus, în textul evangheliei de astăzi, ne-a oferit trei practici, trei moduri de viață, de pocăință și de a lua decizia de a ne întoarce la Dumnezeu, adică, caritatea, post și rugăciune. Prin caritate, va trebui să luăm în considerare nevoile aproapelui nostru, a celor din jur într-un mod cu totul deosebit. Va trebui să trecem dincolo de nevoile noastre și ale familiilor noastre și să ne deschidem inimile față de nevoile celor bolnavi, suferinzi și loviți de sărăcie. Dăruim în funcție de abilitățile noastre, însă putem merge mai departe cu această dăruire, o putem duce la un alt nivel și să o combinăm cu postul. De exemplu, putem renunța la unele mofturi, luxuri sau să refuzăm un anumit confort astfel încât, bani salvați, dobândiți să îi putem folosi spre binele unei persoane aflate în nevoie.
Sunt multe căi prin care putem aprofunda rugăciunea noastră în acest timp. Putem face un efort de a participa zilnic la sfânta Liturghie, dacă e posibil. Sau, putem petrece un anumit timp în adorație, în biserică, în fața preasfântului sacrament, ori putem reflecta, în tăcere, asupra lecturilor de la sfânta Liturghie, ori putem recita rozariu, ori putem participa la calea sfintei Crucii, ori putem spune Coronița Divinei Îndurări. Scopul rugăciunilor noastre, însă, nu trebuie să fie acela de a îndeplini o așteptare sau de a ne dovedi, nouă înșine sau altcuiva, că luăm în serios timpul Postului Mare. Această mentalitate este tocmai aceea despre care ne avertizează Isus când a spus Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei (Mt 6,1). Esența rugăciunii stă într-un loc secret al inimii noastre. Acela este locul în care începem conversația cu Tatăl, care vede ceea ce omul nu poate vedea.
Postul este o cale, un mod prin care ne putem goli pe noi înșine astfel încât Dumnezeu să poată umple acel gol. Important, însă, e să nu postim doar de la mâncare ci de la tot ceea ce ne-ar putea îndepărta de Domnul. Lumea modernă poate cu ușurință să ne umple inimile și mințile cu ideii și sunete. Așa că postul nostru ar trebui să includă și înlăturarea acestora, tăierea legăturii cu muzica, filmele, TV-ul, Internetul și alte distracții care nu lasă nici un spațiu gol, în inimă pentru Dumnezeu. Când postim, ne punem dorințele noastre sub control. Ne îndepărtăm atenția de la noi înșine și de la dorințele noastre, și ne deschidem față de nevoile celor din jurul nostru, totul sub inspirația Duhului Sfânt.
Cenușa, caritatea, rugăciunea și postul sunt lipsite de valoare dacă nu le reducem, dacă îi lăsăm pe ceilalți să ni le observe. Acestea vor trebui să fie expresii ale inimii, puse în mișcare de harul de a răspunde la iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care ne-a iubit primul. Convertirea este o șansă ce are loc din interior în exterior. Căința noastră interioară ne urgentează să facem tot mai multe acte exterioare de iubire și de pocăință, ca reparație a păcatelor proprii. Fapte, săvârșite din iubire față de Dumnezeu și nu din pură mândrie omenească. Tatăl nostru cel ceresc, vede toate acțiunile noastre și ne va recompensa abundent. Însă nu trebuie să ne concentrăm asupra recompensei ci doar asupra lui Dumnezeu și asupra iubirii sale milostive.
Liturgia de astăzi, ne urgentează să începe acest Post așa cum trebuie. După cum ne-a spus și sfântul apostol Paul în cea de-a doua lectură de astăzi, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii!
Așa că, întrebările la care va trebui să reflectăm sunt, cum mă cheamă Domnul să trăiesc acest Post Mare? În ce zone din viața mea trebuie să aplic practica pocăinței, astfel încât să pot crește în iubire față de Dumnezeu și față de aproapele? Ce mă distrage în viața mea spirituală? Ce am de gând să fac în acest Post Mare? Amin
