Sâmbătă din săptămâna a 2-a din Post – 1

Lc 15,1-3.11-32

În textul evangheliei de astăzi, vom asculta arhicunoscuta parabolă a fiului risipitor, a acelui fiu care, abia după ce și-a risipit întreaga avere și-a dat seama de ce făcuse, se maturizase. După care a spus, Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta…. Același lucru e adevărat și cu fiul cel mai mare care nu era nici el destul de matur. El fusese cu tatăl său timp de mulți ani și totuși, el era cel care era invidios pe fratele lui.

Ori de câte ori întoarcem spatele lui Dumnezeu, iubirii și harului său și ne întoarcem la păcat, nu facem nimic altceva decât să fim asemenea acestor doi fii, imaturi, să ne pierdem simțurile, îl părăsim pe Dumnezeu și mergem într-o țară îndepărtată. Păcatul orbește intelectul, mintea și ne slăbește voința.

Fiecare sfânt are un trecut și fiecare păcătos are un viitor. Îi putem întoarce spatele lui Dumnezeu chiar acum, fiindcă el e chiar acum lângă noi, și ne dă harurile sale. Dar mai ales dorește nespus ca noi să îi răspundem, asemenea tatălui din parabola de astăzi, care a așteptat nespus întoarcerea fiului său. Ne putem întoarce la Tatăl. Ne putem îngropa trecutul  în Cristos. Putem merge la el pentru a obține iertare.

Tatăl nostru e mereu dispus să ne ierte, și spre diferență de fiul cel mai mare din parabolă, Cristos chiar ne conduce la Tatăl, ne primește în casa sa, și sărbătorește cu noi. El ia inițiativa, voința de a fi prezent cu noi, de a mânca cu noi și de a frânge barierele păcatului. Avem nevoie de un frate asemenea lui Cristos care să ne aducă înapoi la Tatăl.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?