Ex 3,1-8a.13-15
1Cor 10,1-6.10-12
Lc 13,1-9
Un criminal pe nume Romeo Andres Corpuz, la vârsta de 17 ani, era acuzat de crimă, fiind totodată condamnat la o sentință de la 6 până la 12 ani de închisoare. Odată ajuns în închisoare a devenit la un moment dat principalul suspect al unei revolte, în cadrul căreia a murit alți doi deținuți și alți 10 au fost grav răniți. Într-un final a primit o sentință de închisoare pe durata a doua vieții complete, pentru crimă dublă, adică între 100 și 170 de ani de închisoare. După o altă perioadă de timp, s-a iscat o altă revoltă, și acesta iar a fost găsit vinovat și condamnat la moarte. La vârsta de 21 de ani, era de-a dreptul imposibil să ispășești sentința pe trei vieții, de 170 de ani, în doar trei ani de zile.
Însă, mai târziu, acest criminal Romeo Andres Corpuz a devenit un creștin foarte activ, membru și al unui grup de rugăciune a rozariului din penitenciar. Comportamentul său exemplar a câștigat pentru el, recomandări din partea diverselor grupuri. Aceste recomandări au făcut ca el să se bucure de un vast acces la libertate de mișcare până în acel punct în care a fost capabil să pună pe picioare un magazin de articole artizanale în interiorul penitenciarului, care a avut un succes enorm. Ba chiar a reușit să se și căsătorească cu o femeie, care inițial îi spusese Un condamnat la moarte? Nu sunt nebună! Sub nici o formă! Nu.
Isus, în textul evangheliei de astăzi le-a spus unui grup de oameni care l-au întrebat despre starea acelor două grupuri de oameni uciși în cele două recente tragedii din Ierusalim si Siloe. Oameni, l-au întrebat pe Isus despre starea acestor oameni, iar asta din cauza convingerii lor că toți aceștia erau păcătoși, de aceea au și murit așa de tragic. Însă răspunsul lui Isus este acela că nu avem cum să legăm aceste două evenimente între ele. Că nu trebuie să etichetăm aceste tragedii ca pedepse ale lui Dumnezeu pentru ei.
Ba chiar am avut și eu parte de o astfel de experiență în care, în momentul în care are loc o tragedie, oameni imediat trag concluzia că e o pedeapsă ce vine de la Dumnezeu. Într-o zi stăteam de vorbă cu o mamă de vârsta a doua al cărui fiu murise într-un grav accident de mașină. Ea mi-a spus, Părinte, de ce Dumnezeu a permis să se întâmple aceasta fiului meu. El era un băiat bun. Nu aveam nici o problemă cu el. Este o pedeapsă, părinte, o pedeapsă pentru păcatele soțului meu. Eu i-am răspuns că Nu, nu este. Fiul tău a murit din cauza neglijenței altora.
Dacă stăm să privim în jur, vom observa că natura are un mod destul de automat de a lua, chiar și cu cei care abuzează de echilibrul vieții naturale. Ea însăși execută legile cauzei și efectului. De exemplu, când o persoană mănâncă prea mult, aceasta va începe imediat să aibă probleme cu stomacul sau să sufere de obezitate. Dacă bea sau fumează prea mult, își va pune în pericol sănătatea. Dacă experimentează diverse substanțe interzise, va ajunge să devină un dependent de ele.
Și viața morală cunoaște aceste legi a cauzei și a efectului. Dacă o persoană se culcă cu alte femei de moravuri ușoare, va ajunge într-un final să contacteze virusul HIV, cunoscut ca și SIDA, sau alte boli venerice. Sau dacă unii leagă diverse conexiuni cu răufăcători va ajunge să fie ucis de către proprii, așa ziși, prieteni.
Același tip de întrebare i s-a adresat și lui Isus în textul evangheliei de astăzi. Însă Isus se distanțează pe el însuși de la convingerea comună că aceste tragedii erau simple pedepse de la Dumnezeu sau că soarta bună ori norocul de care avem parte este o recompensă de la Dumnezeu pentru o viață bună. Pentru poporul evreu, dacă casa ta lua foc, sau dacă un copil se năștea cu un handicap fizic sau mental, ori dacă un soț murea de tânăr sau alte asemenea, toate acestea erau niște indicatori ai faptului că Dumnezeu îi pedepsea pentru faptele rele pe care el l-a comis. Isus ne învață astăzi, atât pe noi cât și pe ei, că nu trebuie să legăm tragediile de pedeapsa venită de la Dumnezeu.
Până și evrei din Vechiul Testament găseau dificil să accepte această convingere comună, că tragediile vin de la Dumnezeu. Ei vedeau mereu oameni răi cum prosperau iar oameni buni sufereau de toate tipurile de afecțiuni. Păcătoși publici care se bucurau de toate plăcerile pe care viața le putea oferi. Asemenea cazului lui Iacob, care era un om bun, însă care avusese parte de multă suferință și multe tragedii pe parcursul întregii sale vieți.
Iată de ce Isus nu acceptă această convingere ba chiar o respinge categoric. Iar asta fiindcă oameni care piereau, mureau, nu erau păcătoși mai mari decât toți ceilalți. Însă Isus adaugă și avertismentul, Dar, dacă nu vă converti, cu toți veți pieri la fel. Isus le spune ascultătorilor săi să se reformeze, să se căiască, să se convertească. Că și ei vor avea parte de aceiași soartă dacă nu se vor căi de toate păcatele lor.
Cu alte cuvinte, cuvintele cheie de astăzi sunt căința și convertirea. Va trebui să ne căim de păcate ori vom ajunge să pierdem cerul. Iar în momentul în care am pierdut cerul, vom câștiga iadul.
Un mare predicator, în cartea sa de omilii intitulată Momente Simple, a oferit o mică experiență concretă de care să ținem cont, ca preludiu pentru căință. Acesta sugera că nu trebuie niciodată să uităm de cele trei R-uri din viața noastră.
În primul rând, de relaxare. Mulți dintre noi muncesc prea mult ori se stresează enorm. Lua-ți o pauză. Faceți o plimbare cu Dumnezeu. Luați o vacanță, chiar și pentru un minut. Odihniți-vă trupul și mintea, și veți avea parte de experiența puterilor reînnoite ale odihnei și somnului. Zâmbiți la cer. Mergeți pe pământ cu picioarele goale.
În al doilea rând, reflexia. Începe să te retușezi pe tine însuți, după Dumnezeu și după lumea. Ce faci tu de fapt? Ce ai făcut de fapt cu viața ta? Ce mai dorești să realizezi? Cum e familia ta? Se află Dumnezeu în viața ta? Întrebări, sunt mult mai multe întrebări ce se pot pune. De aceea va trebui să ne permitem să fim chestionați de viața însăși.
În al treilea rând, reînnoirea. Rezervă-ți timp pentru a te reînnoi și pentru a te reîncărca cu energie. Reînnoiește-ți legătura cu Dumnezeu, reînnoiește-ți legăturile cu familia ta, prieteni tăi și misiunea față de oameni și față de lume. Atinge baza, fundamentul cu propriul tău sine. Îmbrățișează-te pe tine însuți, dorește și toate celelalte. Mai ești cel mai bun prieten al tău în această viață?
Un ultim lucru asupra căruia va trebui să reflectăm astăzi, din acest text evanghelic, e asupra faptului că credința și roadele ei sunt necesare, după cum putem observa și în parabola smochinului secătuit. Smochinul secătuit era unul dintre cei mai valoroși copaci în Palestina acelui timp. Chiar dacă avea o valoare nestemată, dar dacă nu aducea rod, era complet nefolositor.
Dumnezeu a căutat roadele credinței lui Israel însă nu a găsit nimic, cu toate că a avut grijă de ea printr-o alianță, prin lege, profeți și templu. Noi îl avem pe Isus, evangheliile și cuvântul lui Dumnezeu, Biserica, școlile catolice, catehezele, călugări și călugărițele, sacramentele și tot stăm și ne mirăm asupra a cât de efective pot fi în a ne duce în împărăția lui Dumnezeu. Nu e de ajuns să fim doar simpli creștini botezați. De ceea ce e nevoie e de roadele credinței pe care o avem. De exemplu, dacă sunteți căsătoriți, avem oare un soț sau o soție grijulie, iubitoare? Suntem noi oare profesori onești sau mai implicați în comunitățile noastre creștine sau în Biserica noastră? Suntem noi plini de milostivire și iertători față de cei păcătoși și mai respectoși față de oameni mai puțini semnificativi, importanți?
Aceasta este doar o listă scurtă de întrebări pe care ar trebui să ni le adresăm, nouă înșine. Noi știm cel mai bine care sunt acele locuri care mai au nevoie de îmbunătățiri. Amin
