Mt 18,21-35
În textul evangheliei de astăzi vom vedea cum Petru, crezând că a depășit învățăturile rabinilor, îi face o propunere lui Cristos, de a ierta pe aproapele de șapte ori, cifră care reprezenta perfecțiunea la evrei. Semnifica întregul, asemenea creației care a fost desăvârșită în șapte zile. El crezuse că era foarte generos, prin urmare merita aprecierea lui Cristos. Însă Isus îi răspunde că Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la șaptezeci de ori şapte. Cu alte cuvinte, Isus le cere discipolilor săi să îi ierte pe cei din jur fără limite, întotdeauna. Mai ales că iertarea ține mai ales de iubire și nu de număr.
:max_bytes(150000):strip_icc()/PeterWalksOnWater1500x2000-56a1462a3df78cf7726914d0.jpg)
Însă iertarea este o nevoie a noastră profundă și în același timp cea mai mare realizare a noastră. Va trebui să dăm drumul celeilalte persoane prin mărturisirea păcatelor noastre și prin rugăciune. Aceasta e adevărata iertare. Va trebui să contribuim la iertarea vindecătoare de care avem nevoie și după care tânjește atâta lume. Să nu uităm că e mai simplu dacă iertăm și uităm decât să ne amintim și să ținem ranchiună.
