Astăzi, mergem mai departe cu catehezele noastre despre sfântul părinte papa Francisc și vom vorbi despre viziunea sa pe care o are asupra preoților, mai exact despre acele învățături pe care el însuși, ca episcop de Roma le-a dat preoților săi, în cadrul omiliei de la Liturghia Crismei din 28 martie 2013.
Folosindu-se de lecturile zilei, papa le-a a vorbit celor prezenți în special despre cei unşi: Servitorul lui Jahve, regele David şi Isus. Toţi trei, a afirmat papa, au în comun ungerea, în vederea slujirii poporului credincios lui Dumnezeu, al căror servitori sunt cu toţii.
Apoi folosindu-se de imaginea uleiului care se prelinge pe barba lui Aron, până la a-i atinge hainele, văzând în haine omenirea simplă, poporul lui Dumnezeu, săracii aflaţi la periferiile lumii şi ale societăţii, Sfântul Părinte i-a îndemnat pe preoţi să nu uite de poporul lui Dumnezeu încredinţat lor. Prin ungerea lor să nu uite că au fost trimişi la periferie, la a-i descoperi pe cei săraci, pe cei din închisori, pe cei bolnavi, pe cei trişti şi singuri.
Ungerea, a insistat papa Francisc, nu este pentru a ne “parfuma” pe noi înşine, ci pentru “a-l unge” pe poporul încredinţat, spre a-l conduce la Dumnezeu. Un preot bun se cunoaşte după poporul care îi este încredinţat. Dacă poporul, după ieşirea de la sfânta Liturghie, va vedea un preot trist, înseamnă că acel preot şi-a uns poporul cu tristeţe, în loc de uleiul bucuriei. În schimb, preotul trebuie să se deschidă poporului lui Dumnezeu, să-l îmbrăţişeze cu bucurie, să-l încurajeze, să se roage pentru el.
La un moment dat, în cadrul acelei omilii, sfântul părinte a spus că, preotul bun se recunoaște din modul cum este uns poporul său; aceasta este o dovadă clară. Atunci când oamenii sunt unşi cu ulei de bucurie se observă asta: de exemplu, când se iese de la Liturghie cu chipul celui care a primit o veste bună. Oamenilor le este pe plac Evanghelia predicată cu ungere, le este pe plac atunci când Evanghelia pe care o predicăm ajunge la viaţa lor zilnică, atunci când coboară ca uleiul lui Aron până la marginile realităţii, atunci când luminează situaţiile limită, „periferiile” unde poporul fidel este mai expus invaziei celor care vor să prăduiască credinţa sa. Oamenii ne mulţumesc pentru că simt că ne-am rugat cu realităţile vieţii lor de fiecare zi, cu suferinţele lor şi bucuriile lor, cu neliniştile lor şi speranţele lor. Şi atunci când simt că parfumul Celui Uns, al lui Cristos, ajunge prin intermediul nostru, sunt încurajaţi să ne încredinţeze tot ceea ce doresc să ajungă la Domnul: „rugaţi-vă pentru mine, părinte, pentru că am această problemă”, „binecuvântaţi-mă, părinte”, „rugaţi-vă pentru mine”, sunt semnul că ungerea a ajuns la poala mantiei, pentru că este transformată în implorare, implorare a Poporului lui Dumnezeu.
Preotul care se deschide puţin sau deloc, a mai spus papa, nu spune “nimic”, ci doar îi îndepărtează pe oameni. În loc să fie mediator între Dumnezeu şi oameni, este doar un funcţionar. De aici rezultă lipsa de satisfacţie a unor preoţi care nu se regăsesc pe sine, preoţi care sfârşesc prin a fi trişti. Aceasta v-o doresc, spunea papa, să fiţi păstori care “simt mirosul turmei”. Ba mai mult, vă cer să “simţiţi mirosul turmei”. Papa a sfârşit omilia în stilu-i propriu, cerând credincioșilor prezenţi să se roage pentru păstorii lor.
La sfârşitul celebrării Sfântul Părinte a împărţit binecuvântarea sa tuturor celor prezenţi, iar prin atitudinea sa umilă a lăsat să se înţeleagă că misiunea preotului, odată întors la „turma” încredinţată, este aceea de a se sfinţi pe sine şi de a-i conduce pe oameni la Dumnezeu.
În încheiere, să facem împreună mereu, ceea ce ne-a îndemnat și sfântul părinte, adică să ne rugăm pentru toți preoți, ca Domnul să le de-a curaj în misiunea lor, și să îi păstreze mereu în harul său, pentru ca toți cei încredințați lor să poate fi edificați și purtați spre împărăția Tatălui ceresc. Amin
