Continuăm și astăzi catehezele noastre despre sfântul părinte papa Francisc și vom vorbi despre legătura profundă care există între tineri și bătrâni. Legătură pe care o găsim enunțată chiar și în sfânta Scriptură, mai exact în Faptele Apostolilor, în vestitul discurs al apostolului Petru ținut imediat după primirea Duhului Sfânt. În acel discurs, Petru citase la un moment dat, pe profetul Ioel care spusese că «Atunci, în zilele de pe urmă – spune Dumnezeu – voi revărsa din Duhul meu peste orice om. Și vor profeți fiii voștri și fiicele voastre, tinerii voștri vor avea viziuni, iar bătrânii voștri vor visa visuri.
La un moment dat, sfântul părinte papa Francisc spusese la un moment dat că Societatea noastră i-a privat pe bunici de glasul lor. Că i-am privat de spațiul și oportunitatea de a ne povesti experiențele lor, istoriile lor, viața lor. Că i-am pus deoparte și că am pierdut bunul înțelepciunii lor. Mereu vom avea tendința de a înlătura frica noastră de slăbiciune și de vulnerabilitate, dar făcând asta mărim în bătrâni teama și sentimentul că nu sunt suportați și că sunt abandonați. De aceea va trebuie să trezim simțul civil de recunoștință, de apreciere, de ospitalitate, capabil să ne facă să-l simțim pe bătrân parte vie a comunității. Punându-i deoparte pe bunici, înlăturăm posibilitatea de a intra în contact cu secretul care le-a permis lor să meargă înainte, să-și facă drum în aventura 
vieții. De aceea ne și lipsesc modelele, mărturiile trăite. Suntem dezorientați. Ne-am privat de mărturia persoanelor care nu numai că au perseverat în timp, dar care păstrează în inimă recunoștința pentru tot ceea ce au trăit.
În cadrul unui interviu de-al său, sfântul părinte spusese un gând pe care de mult timp îl purta în inimă, gând care reprezintă ceea ce spusese Dumnezeu deja prin profetul Ioel, ceea ce spusese și apostolul Petru în primul său discurs ținut iudeilor, că va trebuie să existe o alianță între tineri și bătrâni. Acesta este momentul în care bunicii trebuie să viseze, pentru ca tinerii vor putea să aibă viziuni. Am avut certitudinea despre asta, spunea papa, meditând cartea profetului Ioel, unde se spune: “Voi revărsa Duhul meu peste orice făptură: vor profeți fiii voștri și fiicele voastre, bătrânii voștri vor avea vise și tinerii voștri vor avea viziuni” (3,1).
Așa că întrebarea e ce vrea să însemne aceasta? Că numai dacă bunicii noștri vor avea curajul să viseze și tinerii noștri să profețească lucruri mari, societatea noastră va putea merge înainte. Că dacă vrem “viziuni” pentru viitor, să lăsăm ca bunicii noștri să ne povestească, ca să împărtășească visele lor. Un lucru e clar, avem nevoie de bunici visători! Ei vor putea să-i inspire pe tineri să alerge înainte cu creativitatea profeției. Astăzi tinerii au nevoie de visele bătrânilor pentru a avea speranță, pentru a avea o zi de mâine. Așadar, bătrânii și tinerii merg împreună și au nevoie unii de alții. Când Isus prunc a fost dus la templu, el a fost primit de doi bătrâni, care au povestit visele lor: Simeon “visase” și Duhul i-a promis că îl va vedea pe Domnul. Simeon și Ana așteptau venirea lui Dumnezeu în fiecare zi, cu mare fidelitate, de mulți ani. Voiau să vadă ziua aceea: acea așteptare constantă – probabil, în pofida oboselii și a frustrării – continua să ocupe toată viața lor.
Un alt lucru de care va trebui să ținem cu toți cont e faptul că fără visele bătrânilor, proiectele tinerilor nu au rădăcini nici înțelepciune, astăzi mai mult ca oricând, când viitorul generează neliniște, nesiguranță, neîncredere, frică. Numai mărturia bătrânilor îi va ajuta să-și ridice privirea spre orizont și spre înalt, pentru a observa stelele. Deja numai a ști că a fost posibil să se lupte pentru ceva ce merita, îi va ajuta pe tineri să înfrunte viitorul.
Ceea ce mai pot face bătrâni în această privință e de a-i mulțumi Domnului pentru multele binefaceri primite și să umple golul nerecunoștinței care îi înconjoară. Ba mai mult pot da demnitate amintirii și jertfelor din trecut. Le pot aminti tinerilor de astăzi, care se simt eroi ai prezentului, plini de ambiții și de nesiguranțe, că o viață fără iubire este o viață aridă. Le pot spune tinerilor fricoși că neliniștea viitorului poate fi învinsă.
În încheiere să îi mulțumim Domnului pentru credința pe care ne-a transmis-o prin înaintași noștri, să îi mulțumim pentru cei care ne-au educat în credință, pentru cei care ne-au vorbit pentru prima oară despre el, și ne-au învățat prin viețile lor, să ne încredem în cuvântul și în poruncile Domnului. Să îl rugăm pe Dumnezeu să îi păstreze mereu în harul său și să îi înzestreze cu înțelepciunea lui, astfel încât să poată continua să fie pentru generațiile tinere o adevărată punte de legătură. Amin
