Fap 14,21b-27
Ap 21,1-5a
In 13,31-33a.34-35
Cu mulți ani în urmă, apăruse într-o revistă un articol cu numele Iubindu-l pe aproapele înseamnă a te iubi pe tine însuși. În acel articol autorul spunea că Dacă ai fi întrebat ce fel de calități dorești în partenerul de viață, care ar fi răspunsul tău? De fapt, aceste calități sunt exact acelea pe care tu le dorești pentru tine însuși. Dorești ca partenerul de viață să fie o extensie a ta.
Nu știu dacă aceste cuvinte ale acestui autor pot fi aplicate și lui Isus, care ne-a spus în textul evangheliei de astăzi să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi, (v.34). Ce credeți, aceste cuvinte ale acestui autor despre care tocmai am menționat pot fi aplicate și lui Isus? Poate că pot, din moment ce porunca lui Isus de a ne iubii fiindcă el ne-a iubit mai întâi pe toți, este spre binele și de dragul tuturor.
Bazându-mă pe această afirmație a lui Isus, aș dori să propun trei lucruri asupra cărora să reflectăm, bazându-mă și pe ideea propusă de un mare predicator, într-una din omiliile sale.
În primul rând, este o poruncă. Nu este o invitație. Nu este o cerere dar mai ales nu este o opțiune. În primul rând și în primul rând este o poruncă, un ordin. Pentru simplu fapt că este o poruncă, aceasta ne cere și o ascultare completă, totală din partea noastră. Cu alte cuvinte, este o obligație de a ne iubi unii pe alți.
În al doilea rând, Domnul ne-a spus, Iubiți-vă unii pe alți. Nu a spus Iubiți-vă unii pe alți doar în momentul în care sunteți amândoi tineri sau când sunteți amândoi sănătoși. Nu a spus nici să ne iubim unii pe alți când celălalt a încetat a te mai jigni, supăra. Nu a spus nici să ne iubim unul pe altul când celălalt te iubește ori când este bun cu tine ori când este drăguț, frumos ori bogat, și multe altele asemenea. Domnul nostru a spus doar atât, Iubiți-vă unii pe alții, fără condiții și fără limite. Ar fi putut spune Iubiți-vă unii pe alți chiar dacă el ori ea nu te iubește ori nu te place ori refuză să te ierte ori când nu mai are nevoie de tine sau când nu mai e frumos ori plăcut. Cu alte cuvinte, iubirea este veșnică, pentru totdeauna.
Am dat zilele acestea, într-o carte de omilii, de o povestioară despre o fetiță care se născuse fără o ureche. Datorită acestui minus ea a devenit o persoană rușinoasă și introvertită, închisă în sine. Erau momente în care se întorcea acasă plângând fiindcă colegi ei de clasă își băteau joc de ea. Când a devenit o adolescentă, mama ei a dus-o la un chirurg care i-a făcut un transplant de ureche. Operația avusese succes iar această fetiță a devenit o persoană normală și fericită.
Imediat după această operația a avut primul ei iubit. Apoi, după alți câțiva ani a decis să se și căsătorească. Însă în ajunul nunții ei, s-a dus în camera mamei ei și i-a mulțumit. Însă în timp ce o luase în brațe, a observat un lucru destul de ciudat, că ceva lipsea la mama ei. Realizase că în spatele acelui păr lung, lipsea urechea mamei ei.
În acea clipă fetița a izbucnit în lacrimi și a spus, Tu ai fost. În toți acești ani nu mi-ai spus niciodată că tu ai fost. Mama însă i-a spus că Draga mea fetiță, nu ți-am spus fiindcă nu doream să te întristezi pentru mine. Am făcut-o pentru ca tu să fii fericită ca să te văd fericită cu viața ta. Nu pierzi nimic dacă îl oferi cuiva pe care îl iubești.
În al treilea rând, Domnul a spus, Iubiți-vă unii pe alți așa cum eu v-am iubit. Prin această afirmație, din nou, Cristos ne reamintește că iubirea este sufletul, inima vieții noastre creștine. Nu Liturgia ori cultul ci iubirea este inima si sufletul vieții noastre creștine.
În momentul în care sfântul Bernard a fost întrebat, care este măsura iubirii, el a răspuns că Măsura iubirii este aceea de a iubii fără măsură. Domnul nostru Isus Cristos ne-a oferit un astfel de exemplu, de a iubii fără măsură. El nu a condamnat-o pe Maria Magdalena. El l-a chemat pe sfântul apostol Matei să fie discipolul său chiar dacă Matei era un vameș și un păcătos. Ba mai mult, nici nu îi era frică să atingă și să vindece, dar mai ales să își întindă mâna asupra celor leproși care erau considerați de toți ceilalți ca fiind de neatins, în acel timp, din moment ce nimeni nu dorea să îi atingă și să se afle în apropierea lor.
Acesta este motivul pentru care trebuie să ne iubim unii pe alți. Pentru care va trebui să ne iubim, nu în funcție de măsura abilităților, capacităților noastre umane de a iubi sau în funcție de capacitatea ori cantitatea de iubire pe care o primim reciproc, ci după cum Dumnezeu însuși ne iubește. De exemplu, pentru soții, poate că soțul dumneavoastră nu este soțul perfect, însă va trebui să îl iubiți nu pentru faptul că el a reușit să îndeplinească așteptările pe care le aveți ci fiindcă Isus ne iubește. Pentru soți, poate că soțiile voastre au slăbiciuni și momente neprevăzute, însă, după cum Isus ne iubește pe toți, tot la fel și voi va trebui să le iubiți. Poate că aveți diferite frustrări față de copii însă tot trebuie să îi iubim tocmai datorită iubirii lui Isus pe care noi o experimentăm în această viață. Acest principiu creștin trebuie aplicat mai ales în cazul dușmanilor noștri.
În încheiere, vă invit să reflectăm asupra următoarelor întrebări: Împărtășești iubirea ca și cum ar fi sufletul vieții tale? Iubești atât de mult încât să îți poți da viața față de angajamentul tău creștin? Dacă nu, atunci toate sfintele liturghii, toate momentele de rugăciune și adorare vor fi inutile, în van. Amin
