Marți din săptămâna a 17-a de peste an – 1

Mt 13,36-43

Textul evangheliei de astăzi ne va vorbi despre o interpretare a parabolei grâului și a neghinei, prin care Fiul Omului sădește sămânță bună în câmpul care este această lume pentru a produce copii ai împărăției. Însă diavolul vine și plantează sămânță rea, care la rândul ei produce copii răi. La sfârșitul timpului, îngeri vor înlătura din împărăție, toți acești înfăptuitori de rele pentru ca cei drepți să poată fi adevărate raze de strălucire în Împărăția lui Dumnezeu. Dumnezeu nu va înlătura toate aceste buruieni de pe pământ pentru moment însă clar e faptul că el dorește să înlăture influența lor asupra noastră. Iar pentru a putea realiza aceasta ne-a dat ajutorul său cel sfânt, pe Duhul Sfânt, pentru a fi capabili să putem deosebi răul de bine, să ne protejeze de infecțiile făcătorilor de rele atâta timp cât rămânem umili.

Imagini pentru wheat parableAutorul englez C. S. Lewis, într-una din cărțile sale, scoate în evidență momentul în care oameni devin creștini, că dacă nu sunt atenți, prudenți, păcatele lor îi pot întoarce la sinceritate, deschidere, la păcatele vizibile ce sălășluiesc, de la înșelătorie, furt, blesteme și jurăminte false, la ce e interior, ascuns, invizibil, printre care a menționat de spiritul critic, de spiritul bârfitor, atitudinea de cenzură. De fapt, scoate în evidentă faptul că păcatul nostru este una dintre fărădelegile ce sunt comise cel mai des de oameni bisericii decât de cei care nu fac parte din ea. Cu alte cuvinte, va trebui să avem grijă de credința noastră, ca ea să nu fie influențată de sămânța rea plantată de diavol.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}