Qoh 1,2;2,21-23
Col 3,1-5.9-11
Lc 12,13-21
O poveste rusească spune că la un moment dat un proprietar de pământ a auzit că se acordă subvenții, în pământ, lângă frontieră. Acest om deja deținea deja vaste terenuri ce se puteau considera la fel de bine ca o adevărată avere. Însă el era departe de a fi mulțumit cu ceea ce avea.
La frontieră, i s-a spus că mărimea ternului care i se va da, va depinde de cât de mult poate acoperi cu piciorul pe durata unei zilei. Iar regula era destul de clară, că trebuie să pornească în zori. Tot ceea ce reușea să acopere era a lui. Însă dacă el nu va ajunge la punctul final, la apus, atunci va rata ocazia de a primi acel pământ.
Așa că proprietarul a pornit la drum odată cu răsăritul soarelui și a continuat să meargă până la apus. Dându-și seama că nu va ajunge la timp, în locul de unde plecase la răsăritul soarelui până când acesta avea să apună, omul nostru a început să alerge. Însă când mai avea doar câțiva pași, a căzut jos și a murit de epuizare fizică.
Cineva din mulțime ia cerut lui Isus să îi spună fratelui lui să împartă moștenirea cu el. Însă Isus refuză categoric cererea omului. După aceasta, Isus îi avertizează pe discipoli săi în privința lăcomiei. Frați își distrug relațiile fraterne din cauza bunurilor materiale, fizice. Lăcomia i-a făcut orbi față de lucrurile ce țin de spirit. În loc că caute lucrurile, aspectele cerului, după cum ne-a sfătuit sfântul apostol Paul în cea de-a doua lectură de la această sfântă liturghie, ei caută lucrurile acestui pământ.
În această zi, cu siguranță vor fi o mulțime de reacții pe întregul pământ, la adresa textului evangheliei de astăzi. Pentru unii, lectura va fi asemenea unui șoc. Iar asta fiindcă ei cred că tot ceea ce contează în viață e acumularea de bunuri, de averi, de case, de proprietăți, de investiții financiare, de mașini, de bărci și multe altele asemenea. Unii vor fi profund mișcați. Vor vedea acest text evanghelic ca o chemare. Și ca urmare, vor ajunge să își vândă averile, bunurile pentru a se putea alătura unui ordin călugăresc pentru ca să poată acumula un alt tip de averi, o avere spirituală.
Unii, după celebrarea sfintei Liturghii vor merge acasă și vor începe să își scrie propriul testament. Vor încerca să determine cui va rămâne toată averea lor, sau cum va fi împărțită. Apoi, tot ceea ce vor spera e ca după moartea lor, toate acele dorințe ale lor să fie duse la îndeplinire, ca nimeni să nu conteste acel testament al lor într-o curte de judecată, sau mai bine zis la tribunal. Pentru alți, cuvântul lui Dumnezeu cu siguranță a intrat pe o ureche și a ieșit pe cealaltă. Aceștia au eșuat în a primi, în a păstra cum se cuvine înțelepciunea spirituală a lui Dumnezeu din această lectură.
Luând în considerare toate aceste tipuri de reacții, ne dăm seama de un lucru care e destul de evident, de faptul că toate bunurile, cu toate că sunt tranzitorii, trecătoare, lipsite de valoare și goale, ele tot au o influență asupra minții omului.
De aceea vă invit în continuare să vorbim despre lăcomie. Scriitori antici numesc lăcomia ca dorința neordonată de a aduna averi și bunuri și de a ignora tărâmul spiritual, denumindu-l și în diferite moduri, ca lăcomie, poftă sau chiar aviditate.
Mulți lideri religioși ai lumii spun că lăcomia e materia de bază din care sunt făcute toate celelalte păcate capitale. Este mama, baza și începutul a toate celelalte păcate. Iar asta fiindcă găzduiește o altă serie de păcate precum, înșelătoria, minciuna, prejudiciul și violența. Duce pe om la trădarea prietenilor, la încăpățânare, la indiferență față de suferința săracilor și a celor nevoiași dar mai ales îi face orbi față de realitatea unei vieții viitoare.
Pentru budiști, ei cred că trebuie să se păstreze pe ei înșiși departe de a se agăța de lucrurile materiale. Atașamentele față de bunurile materiale țin o persoană într-o stare de ciclu continuu de viață și moarte, sau de continuă renaștere. O persoană fiind nevoită să depășească atașamentele față de bunurile materiale pentru a putea opri acest ciclu de renașteri. Lăcomia este văzută ca opusul renunțării la bunurile materiale. Învățăturile hinduse despre lăcomie sunt asemănătoare celor Budiste. Ca și în budism, hinduși privesc lăcomia ca un pericol și cred că este un rezultat al unui ciclu de renașteri. Legea Karmei spune că lăcomia este cauza primară a suferinței din această lume. Astfel, evitarea lăcomiei pentru Hinduși este o lege de bază.
Musulmani, sunt obligați să plătească zakat-ul, adică o donație obligatorie pentru fapte de caritate. Zakat, care este unul din cei cinci stâlpi de bază a Islamului, are rolul de a-l ajuta pe musulman să stea departe de lăcomie. Învățăturile islamului spun că e bine să ai bunuri materiale, însă această taxă a zakat-ului, îl va ajuta ca bogăția lui să fie una echilibrată. În același timp, Islamul, asemenea creștinismului, și iudaismului, înțeleg că unele bunuri materiale sunt necesare. Abia în momentul în care ele încep să îndepărteze omul, atunci devin rele, dăunătoare. Lăcomia este văzută ca o distragere de la Dumnezeu.
În iudaism însă nu există nici o referință directă în privința lăcomiei. Cu toate că Torah include multe interziceri împotriva obținerii de bani în moduri sau prin căi greșite. Iudaismul nu încurajează sărăcia sau ascetismul însă înțelege că dorința de bani sau de bunuri materiale este adesea chiar necesară. Bani, atâta timp cât ajută persoana să își asigure un trai și ajută și pe alți mai puțin norocoși, este un lucru bun, însă dorința de bani devine una problematică în momentul în care cineva devine lacom față de un bun care nu îi aparține.
Însă atât în biserica catolică cât și în cea ortodoxă, se crede că lăcomia a fost inserată în om după căderea lui, motiv și pentru care cele zece porunci includ nu una ci două interziceri îndreptate împotriva zgârceniei, a poftei, poftă care cel mai adesea este interpretată ca și lăcomie. Isus este faimos și pentru faptul că a trăit în sărăcie și pentru că avertiza pe cei din jur să fie atenți la avuție și la dorința de a avea prea mulți bani. În textul evangheliei de astăzi putem citi că Apoi le-a zis: “Fiți atenți și păziți-vă de orice lăcomie, deoarece chiar și atunci când cineva este bogat, viața lui nu constă în ceea ce are!” (Lc 12,15).
Atât catolicismul cât și alte biserici creștine au poziții destul de puternice îndreptate împotriva lăcomiei și în ceea ce privește această poftă necontrolată. Catolicismul definește lăcomia sau pofta, avariția ca o iubire excesivă față de bunuri. Lăcomia devine atât de copleșitoare încât cursa după bani devine scopul principal în viață. Dorințele principale, precum mâncarea când suntem înfometați sau hainele când ne este frig nu sunt stări de păcat. Devine păcat în momentul în care această dorință devine forța copleșitoare din viața unei persoane sau când face ca o persoană să își dorească ceea ce nu este de drept a lui, atunci ea devine păcat și este considerat păcat. Catehismul Bisericii Catolice spune că Porunca a zecea interzice aviditatea și dorința de a-și însuși fără măsură bunurile pământești…din patima nestăvilită după bogății și după puterea lor și detașarea de bogății este necesară intrării în împărăția cerurilor. Fericiți cei săraci în duh.
Apoi, lăcomia distruge modul în care privim la cei din jurul nostru. Cei din jur ajung să fie priviți doar ca niște mijloace de îmbunătățire a vieții unei persoane lacome. Lăcomia are efecte distructive și în societate. Multe războaie au fost inițiate din cauza lăcomiei. Ei au dorit să se războiască doar pentru a-și putea mări averile, prin a lua averile și proprietățile altora. Iar exemplele sunt de prisos.
Lăcomia rănește și persoanele lacome. Grija lor exagerată de achiziționare mai multor bani le lasă tot mai puțin timp în a se preocupa de creșterea iubirii personale față de Dumnezeu și de a fi în slujba celor din jur.
Așa că, căutați cele cerești și nu cele pământești. Amin
