Qoh 1,2;2,21-23

Col 3,1-5.9-11

Lc 12,13-21

 

Jerry Kramer, un fost fotbalist american profesionist, în cea de-a doua sa carte intitulată Re-joacă de la distanță, a spus că dacă dorea să realizeze ceva în viață, atunci trebuia să realizeze cel puțin un singur lucru. Care este acel singur lucru? Și a spus că Trebuia, cel puțin, să dăruiască copiilor săi valorile necesare, corecte…care îi va ajuta să supraviețuiască în această lume și să înflorească.

Însă care sunt valorile care ne ajută pe noi să supraviețuim în această lume? Sfântul Paul în cea de-a doua lectură de la această sfântă Liturghie a spus că Fraților…căutați cele de sus…și nu cele de pe pământ! (v.1-2). Iubiți credincioși, majoritatea dintre noi, căutam și gândim nu la ceea ce este sus ci mai tot timpul la ceea ce este aici pe pământ. Se presupune că trebui să căutăm valorile Împărăției lui Dumnezeu care ne pot ajuta să supraviețuim în această lume.

În primul rând, va trebui să fim atenți. Cu toți știm că o persoană grijulie este o persoană extrem de contagioasă. Prin a fi grijuliu în faptele noastre de zi cu zi, practic încurajăm oameni din jurul nostru să ne urmeze exemplul, mai ales că astăzi suntem înconjurați de atâtea persoane false, mincinoase. Cineva a spus că Mincinoși merg în iad!

În al doilea rând, va trebui să fim manierați. Persoanele care au bune maniere sunt cei care nu îi jignesc pe cei din jur, sunt cei care nu se supără cu ușurință, sunt cei care nu întorc răului cu rău,  sunt cei care nu monopolizează o conversație, dar mai ales nu întrerup când altcineva vorbește. Cu alte cuvinte, ei sunt blânzi, prietenoși, respectoși, curtenitori, agreabili, răbdători, civilizați dar mai ales generoși.

Imagini pentru The Parable of the Rich FoolDar mai presus de toate este caritatea. Sfântul apostol Paul ne-a îndemnat să ne iubim unul pe altul. Să fim mereu în pace din moment ce cu toți formăm o singură familie, și că ne suportăm unul altuia defectele. Pentru sfântul Paul, caritatea înseamnă răbdare, blândețe, nu înseamnă invidie, nu înseamnă pretenții, nu răbufnește, nu înseamnă ambiție, nu înseamnă individualism, nu provoacă, nu gândește rău, nu se bucură de slăbiciunile altora și multe altele asemenea (1Cor 13, 4-7).

Acu câteva momente am spus că, căutăm și gândim ceea ce este pe acest pământ, precum:

Imoralitatea. Știm cu toți că adulterul este ceva imoral, însă cât de mulți soți sau soții nu au relații ilicite cu alte femei sau bărbați? Știm cu toți că minciuna este greșită, însă câți dintre noi nu o practicăm doar pentru a ascunde ceva ce am făcut sau zis greșit.

Îmi amintesc că cineva spusese la un moment dat că de fapt ar fi 12 porunci ale lui Dumnezeu și nu zece. Conform acestei persoane, cea de-a unsprezecea poruncă ar fi aceasta, Nu te lăsa prins!, iar cea de-a doisprezece ar fi aceasta, dacă ești prins, nu spune adevărul!

Apoi, necurăția. Mințile noastre sunt atât de murdare de invidie, de răutate ba chiar de gânduri necurate.

Apoi, Pofta. Însă ce tip de pofte, de pasiuni? Pofta de bani și de avere. Asemenea textului evangheliei de astăzi, în care mulți dintre noi pun preț foarte mare pe bunurile materiale. Adesea credem că Dumnezeu ne-a binecuvântat datorită tuturor bunurilor materiale pe care le deținem. Nu realizăm faptul că unele dintre aceste bunuri ar fi putut fi obținute prin corupție și prin furt, care la rândul lor au mii de forme. Însă să nu uităm niciodată că bani și averea nu sunt totul. Sunt lucruri pe care bani și averea nu le pot cumpăra, adică adevărata fericire și Împărăția lui Dumnezeu care de fapt sunt destinul nostru final pentru această viață pe care încă o avem.

În scrisoarea către evrei putem citi că Modul vostru [de a fi] să nu fie călăuzit] de pofta de bani, mulţumindu-vă cu ceea ce aveți, căci el însuși a zis: „Nu te voi mai lăsa, nici nu te voi abandona”(Evr 13,5).

Bani sunt asemenea unui viciu, asemenea drogurilor, asemenea țigării și băuturii, suntem dependenți de ei. Sunt persoane care au atât de mulți bani în bancă însă care tot doresc să devină și mai bogați. Cu ce preț? Cu prețul neglijării celor pe care îi iubesc.

Sunt persoane care refuză să dăruiască până și propriei lor familii și rude. Ei nu știu că într-o fracțiune de secundă, toate acele lucruri, bani, bunuri, ar putea dispărea. Bani ce sunt dați de Dumnezeu nu sunt nimic altceva decât un test, un test a cât de caritabili și milostivi suntem dacă ni se dă mai mult. De aceea invit să reflectați asupra următorului text:

Bani pot cumpăra patul însă nu somnul.

Bani pot cumpăra cărțile însă nu mintea.

Bani pot cumpăra mâncarea însă nu apetitul.

Bani pot cumpăra o casă însă nu și locuința sau acasă.

Bani pot cumpăra medicamente însă nu și sănătatea.

Bani pot cumpăra însoțitori însă nu și adevărați prieteni.

Bani pot cumpăra căsătoria însă nu și iubirea.

Bani pot cumpăra totul însă nu și cerul.

Apoi, dorințele rele. Câți dintre noi, în acest moment nu dorim să ne răzbunăm? Țineți minte doar că, o persoană care caută răzbunare trebuie să sape două morminte, unul pentru el și unul pentru dușmanul său.

Apoi, lăcomia. Toate persoanele lacome au un singur lucru în comun, cu toți sunt preocupați de ei înșiși, de propria lor satisfacere fără a se preocupa de toți ceilalți. Observați modul în care bogatul naiv din parabolă, angajează prima persoană, în naivitatea lui de a rezolva ceea ce să facă cu bani și cu averea sa. Și am auzit, Ce mă fac, pentru că nu am unde să-mi adun recolta?»  Apoi şi-a zis: «Voi face astfel: voi dărâma hambarele și îmi voi construi altele mai mari; voi aduna acolo tot grâul şi toate bunurile mele şi voi spune sufletului meu.

E bine să avem bani și bogății fiindcă toate acestea ne pot ajuta să slujim și să îi ajutăm și pe alți să supraviețuiască. Însă dacă ceea ce deținem, ținem de ele ca și cum am fi posedați de diavoli, ca cel mai rău dintre diavoli, atunci e mai bine să nu le fi câștigat deloc.

Așa că, căutați cele de sus și nu cele de jos. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?