22 August – Sf. Fecioară Maria Regină – 3

Is 9,1-6;

Lc 1,26-38

Astăzi celebrăm sărbătoarea sfintei Fecioare Maria Regină, dar pentru comunitatea noastră, a doua zi de hram. De asemenea, dacă ne uităm în calendar vom observa că această sărbătoare face parte din octava unei alte sărbători mai importante a Fecioarei Maria, cea a Adormirii sale sau a Înălțării ei la ceruri prin puterea lui Dumnezeu. Un alt scop al acestei sărbători e și acela prin care Biserica dorește să scoată în evidență și mai tare legătura prin care Domnul nostru a ridicat-o pe mama sa la ceruri, iar acum șade l-a dreapta propriului ei fiu.

Acest fapt, eveniment e asemănător cu ceea ce se întâmpla cu regii vechiului Israel. De exemplu, în prima lectură de la această sfântă Liturghie am auzit despre regele Solomon și despre mama sa, cum aceasta stătea la dreapta, chiar lângă tronul fiului ei. În momentul în care Bathsheba intra în camera regală, regele însuși, Solomon a pus slujitori să aducă un alt tron și să îl pună lângă al lui. De asemenea vedem cum regii însăși ai lui Israel se aplecau în fața mamelor lor. Ea era regina mamă, rol care este și al Preasfintei Fecioare Maria.

Imagini pentru Queenship of Mary MemorialÎn textul evangheliei de astăzi, am avut ocazia să auzim cu arhanghelul Gabriel i-a spus Mariei că Isus este Fiul care se va naște dintr-o fecioară și care va șade pe tronul tatălui său David iar a cărui domnie nu va avea sfârșit. Astfel lângă tronul regelui, cea care șade este chiar mama lui, care și ea este regină. În Israelul antic, regina mamă era privită nu doar ca pe o regină, ci ca pe o adevărată mamă. Ea era considerată mama întregii țării. Ea putea ajunge cel mai repede la inima regelui, mai ales în acele momente în care acesta trebuia să ia decizii importante. Adesea regele însuși mergea și căuta să obțină sfatul mamei sale, căuta îndrumarea ei, pentru ca cu ajutorul inimi și iubirii de mamă el să poată lua o decizie corectă și înțeleaptă. El o onora, după cum am spus acum câteva momente, prin a se apleca în fața ei până la pământ. Regi lui Israel, înaintea cărora se aplecau cu toți, ei înșiși se aplecau doar în fața mamei lor. Cu alte cuvinte, rolul și onoarea pe care aceasta o avea era atât cea de regină cât și de mamă.

Aceasta e și ceea ce sa întâmplat astăzi, Mama noastră Maria  a fost ridicată mai presus de îngeri și de sfinți, și i s-a dat tronul de regină. Amintiți-vă ce v-am spus cu o altă ocazie, că în ceruri, acea poziție, rol de preamărire și glorie nu este unul în care ești slujit, ci mai degrabă în care tu slujești pe toți ceilalți. Prin urmare, faptul că Maria este regină ne dovedește și mai mult slujirea ei. Ea nu a încetat niciodată să ne fie mamă, ci pe lângă faptul de a fi mamă, ea a fost ridicată și la rangul de regină, de regină a cerului și a pământului.

Stăm și privim la îngeri și la toți ceilalți sfinți și îi venerăm pe toți cum se cuvine, însă nici unul dintre ei nu primește aceiași venerație măreață pe care trebuie să i-o dăm Mamei noastre cerești. Sfințenia lor pălește în comparație cu gloria care i se cuvine Mariei. Ce lucru minunat e ca noi să cunoaștem și să știm că ea este mama noastră, că mama noastră stă lângă tronul fiului ei, Domnul nostru. Cu inima ei de mamă, că ea este cea care se roagă pentru noi la el, care mijlocește pentru noi, care obține milostivirea lui Dumnezeu pentru noi, totul datorită acelei inimi neprihănite.

Prin glorificarea și onoarea pe care o dăm mamei noastre, noi îl glorificăm și îl onorăm pe Dumnezeu, iar asta fiindcă el este cel care a preamărit-o, el este cel care a ales-o. Cu adevărat, pentru noi toți, care umblăm în întuneric, după cum spune profetul Isaia, o lumină a strălucit și un fiu ni s-a dat. Datorită gloriei Fiului care este Dumnezeu, noi toți am primit o mamă. Ea mijlocește în numele nostru înaintea tronului lui Dumnezeu, pe cât de mult poate ea, atât ca regină dar mai ales ca mamă. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05, 06,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}