Înț 9,13-18b
Flm 9b-10.12-17
Lc 14,25-33
Dacă cineva vine la mine și nu-și urăște tatăl, mama, femeia, copiii, frații și surorile, ba chiar propria sa viață, nu poate fi discipolul meu (v. 26).
Ori de câte ori auzim un astfel de pasaj evanghelic, adesea ne aflăm în situația în care stăm și ne întrebăm dacă Isus chiar asta a dorit să spună, că trebuie neapărat să ne întoarcem spatele propriilor noastre familii. Sau exagera? Chiar e atât de necesar să ne urăm și să ne renegăm proprii părinți, familie, frați și surori ba chiar și pe noi înșine pentru al putea urma pe el? Dacă facem aceasta, atunci cei dragi ai noștri se vor supăra pe noi și vom avea probleme serioase. Însă cum putem noi împăca aceste cerințe aparent contradictorii? Cum putem noi urâ pe cei pe care ar trebui să îi iubim și de ce? Domnul însă dorește să ne transmită un mesaj. El ne spune că nimic, nici măcar relațiile familiale nu ar trebui să ne stea în calea urmării sale complete. Iar asta fiindcă:
sau
Cea de-a patra poruncă a lui Dumnezeu spune, Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești mult pe pământ (Ex 20,12). Apoi în noua poruncă a iubirii lui Isus găsim că va trebui să vă iubiți unii pe alții (In 13, 34). Și totuși în textul evangheliei de astăzi îl auzim pe Isus spunând, Dacă cineva vine la mine și nu-și urăște tatăl, mama, femeia, copiii, frații și surorile, ba chiar propria sa viață, nu poate fi discipolul meu (v. 26). Cum putem noi oare împăca aceste cerințe care clar sunt cam contradictorii? Cum putem să îi urâm pe cei pe care ar trebui să îi iubim, și de ce? Un lucru e clar, că Isus nu este un avocat al urii de sine și a celor dragi. El ne spune că e important să fim prieteni cu noi înșine și să ne iubim părinți, copii, soțul sau soția. Însă ne mai și spune că Cine nu-și poartă crucea și nu vine după mine nu poate fi discipolul meu (v. 27). Dar apoi ne spune că tot astfel, niciunul dintre voi care nu renunță la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu (v. 33). Cum putem noi împăca aceste cerințe aparent contradictorii? Cum putem noi urâ pe cei pe care ar trebui să îi iubim și de ce? Domnul însă dorește să ne transmită un mesaj. El ne spune că nimic, nici măcar relațiile familiale ar trebui să ne stea în calea urmării sale complete. Iar asta fiindcă:
Continuarea…
În primul rând, ucenicia necesită dăruira de sine lui Dumnezeu. Un discipol, ucenic se dă pe sine însuși cu totul și complet lui Dumnezeu. Un discipol dăruiește totul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Isus dorește ca discipoli săi să renunțe complet la obstacole.
Un obstacol ar putea fi familia. De exemplu, unii părinți care descurajează sau pun piedică unui fiu sau fiice care ar putea dori să îl urmeze pe Domnul în viața de preot sau de călugărie. Iar asta fiindcă doresc ca fiul sau fiica lor să îi poată ajuta apoi pe ceilalți frați sau surori să urmeze și ei diverse școli.
Am dat de o experiență interesantă a unui preot zilele acestea care spunea că în urmă cu câțiva ani a oferit o zi de reculegere unui grup anume într-un oraș mai îndepărtat. Spunea el că a terminat acea întâlnire cu o sfântă Liturghie la finalul căreia a rugat patru dintre ei să împărtășească ceva anume. Unul dintre ei, o femeie măritată, a împărtășit că soțul ei este problema ei mai ales când vine vorba de participarea la sfânta Liturghie în zi de Duminică. Ea obișnuia să participe la sfânta Liturghie mai ales că tatăl ei a fost cel care i-a adus la Biserică să participe la sfânta Liturghie în zi de Duminică. Însă soțul ei era exact opus tatălui ei până într-o zi de Vineri, cu o săptămână înainte de acea zi de reculegere, când soțul ei i-a spus că se vor trei mai devreme a doua zi fiindcă trebuie să participe la sfânta Liturghie căci e Duminică. A devenit atât de fericită. Era un miracol al tuturor miracolelor. Ea spera ca această zi minunată să nu fie și ultima, ci să mai existe și altele.
Un alt obstacol ar putea fi munca. Unii oameni sunt atât de înrobiți de muncă încât nu au timp deloc pentru Dumnezeu, pentru familiile lor și pentru toți cei din jurul lor. Cineva mă abordase la un moment dat și mi-a zis că nu poate veni la sfânta Liturghie Duminica din cauza muncii lui. Dar eu i-am răspuns, Bine, atunci mă voi ruga eu. După care mi-a spus, Mulțumesc mult părinte, fiindcă te rogi pentru mine. Însă eu i-am zis Nu mă voi ruga pentru tine, ci mă voi ruga ca firma să de-a faliment pentru ca tu să poți participa la sfânta Liturghie Duminica.
Un alt obstacol sunt viciile și păcatele noastre adânc înrădăcinate. Și vă voi relata o poveste pe care am găsit-o într-o anumită predică, în care este vorba despre patru clerici care discutau la un moment dat, în totală confidențialitate despre slăbiciunile lor.
Sunt destul de ezitant când vine vorba de a mânca sosuri, a spus rabinul evreu a cărui religie interzice mâncărurile ce conțin carne de porc. Eu beau câte o sticlă de whisky pe zi, a spus apoi ministrul protestant. Neoficial eu am o prietenă, a spus apoi preotul catolic.
După care toți trei s-au întors spre un ministru dintr-o altă comunitate eclezială și l-a întrebat, Dar tu, cu siguranță ai și tu un viciu secret, care e?
Da, a răspuns acesta, eu sunt un bârfitor înrăit. După care ceilalți trei au început să regrete enorm că și-au divulgat viciile secrete.
Un al obstacol al uceniciei este goana după bani și bunuri obținute în mod ilegal și prin mijloace corupte ori chiar criminale, după cum putem vedea în toate acele cazuri de spălări de bani și interese extravagante. Obsesia față de bunuri poate fi una destul de periculoasă fiindcă acestea vor deveni într-un final zeii noștri iar ceea ce va rezulta e faptul că adevăratul Dumnezeu va fi lăsat pe dinafară. Relațiile și bunurile sunt importante pentru creșterea noastră personală însă acestea nu ar trebui să stea în calea urmării lui Cristos.
În al doilea rând, ucenicia cere sacrificiu de sine. Renunțarea la bunuri nu poate fi una ușoară. Abandonarea familiei nu poate fi una ușoară. Doar acele persoane care au abilitatea de a se sacrifica pot realiza aceasta. Sacrificiul nu ne este deloc străin. În această existență a noastră de zi cu zi, vedem și auzim povești multe despre sacrificii. De exemplu, mama noastră cerească, a cărei zi de naștere o comemorăm astăzi, ea a sacrificat enorm de mult. Un preot a spus la un moment dat într-una din predicile sale că Maria a renunțat la toate atașamentele lumești pentru a putea fi capabilă să împlinească voința lui Dumnezeu. Nu i-a fost deloc ușor să renunțe la o viață de căsătorie normală. Nu a fost deloc ușor să fie mama unui profet atât de așteptat și discutat dar mai ales curajos. Dar cu siguranță nu a fost deloc ușor să renunțe la singurul ei copil pe Calvar. Ce a făcut posibil toate aceste detașări? A fost propriul ei atașament față de Dumnezeu, dar mai ales ascultarea și supunerea față de voința lui Dumnezeu.
Nu a fost ușor pentru părinți ca aceștia să renunțe la propriul copil la singurul lor fiu fiindcă acesta a intrat în seminar și a devenit preot. Și cunosc câțiva părinți care au avut parte de această experiență.
În încheiere să nu uităm niciodată că Isus este interesat de calitatea uceniciei noastre. Că Isus nu are nevoie de fani care doar să le placă sau să îl aprecieze. El dorește să fim ucenici săi, el dorește ca noi să fim discipoli săi. Amin
