Lc 7,31-35
Am citit la un moment dat o povestioară despre o actriță a cărui dormitor era plin cu oglinzi. Ori de câte ori se întorcea ea vedea o imagine frumoasă a ei însăși. Ani au trecut iar ea a pus atât de mult pe ea încât acea imagine pe care o vedea în oglinzi nu mai era una plăcută. Așa că a pus ca oglinzile să fie înlăturate, și le-a înlocuit cu altele special proiectate, acelea care alterează imagine, făcând-o din nou slabă cum era. A devenit iar fericită însă numai când se afla în propriul dormitor.
Între diavol și apele adânci albastre ale mării, astfel pot fi descriși lamentările fariseilor din textul evangheliei de astăzi. Ioan a dus o viață ascetică așa că farisei l-au acuzat că era posedat. Isus însă socializează în mod liber, cinează cu toți, ba chiar descrie împărăția lui Dumnezeu ca un banchet de nuntă. Însă el a fost etichetat ca un băutor și un mâncăcios. Acuzatori lui jucau jocuri asemenea copiilor, conduși de mofturi, mofturi provenite cel mai probabil dintr-o frică de necunoscut. Ioan și Isus erau amenințări directe la adresa lor iar ei erau cei care de obicei stabileau ordinea. Ceea ce amenința trebuia să fie automat respins și distrus.
Ioan și Isus însă nu s-au lăsat intimidați. Roadele muncii lor vorbeau în locul lor. Ei erau justificați de Duhul, după cum vom auzi și în prima lectură de astăzi.
