Mt 11, 25-30
Am dat zilele acestea de o povestioară despre sfântul Francisc de Assisi, pe care îl comemorăm astăzi, mai exact de o conversație a sa cu un grădinar. Francisc i-a spus grădinarului să nu planteze întreaga grădină cu legume ci să mai lase o mică parte și pentru flori, pentru ca în fiecare anotimp al anului, să poată cultiva flori. Francisc mereu dorea flori frumoase pentru a o onora cum se cuvine pe mama noastră Maria, dar mai ales mereu dorea ca oameni să vadă aceste flori minunate și să fie mișcați în al lăuda pe Dumnezeu pentru frumusețea creației.
Iar una din ispitele principale ale omului modern, care mereu e atât de ocupat încât abia are timp pentru Dumnezeu, încât nu are timp deloc pentru rugăciune, care mereu e la muncă și ocupat în permanență dar mai grav e că consideră credința ca pe o pierdere de timp.
Însă dacă stăm să reflectăm asupra vieții sfântului Francisc din Assisi vom ajunge să descoperim un om care, pentru început, a fost destul de ignorant față de chemarea sa la sfințenie. Însă după o viață destul de zbuciumată, Francisc a ajuns să nu dorească nimic altceva decât să fie ca Isus Cristos. A îmbrățișat sărăcia lui Isus, a îmbrățișat itinerariul predicii lui Isus, a îmbrățișat iubirea lui Isus pentru Dumnezeu și om, iar ceea ce a rezultat a fost faptul că a început să săvârșească miracole asemenea lui Isus, a atras oameni la el și a câștigat multe suflete asemenea lui Isus. Natura lui a înflorit fiindcă a fost în armonie cu Dumnezeu.
