In 15, 1-8
Astăzi Biserica cinstește o mare mistică carmelită, pe sfânta Tereza de Avila, care a început marea reformă a surorilor și a fraților carmeliți din secolul XVI.
Pe când avea vârsta de 20 de ani, a intrat în convent, unde nu a găsit nici o diferență între acel loc și lumea exterioară de unde tocmai venise ea, fapt care a și întristat-o enorm. A simțit imediat chemarea la recuperarea adevăratului spirit contemplativ al carmeliților, pornind totodată și o mare reformă atât pentru femei, iar cu ajutorul sfântului Ioan al Crucii, și pentru bărbați carmeliți. Datorită faptului că ea a trăit într-o sărăcie strictă față de ceilalți frați mai lumești, a fost cunoscută și cu denumirea de desculță sau carmeliți desculți.
Scrierile care ne-au rămas de la ea sunt atât de simple, și totuși sunt atât de profunde. Această simplitate profundă e o reamintire a faptului că în această viață, totul se va schimba, că într-un final vom renunța la tot, la bunuri, la sănătate, toate ne vor părăsi.
Pierdem atât de mult timp în griji asupra unor lucruri pe care nu le vom putea schimba. Pacea minții noastre va venii doar în momentul în care vom realiza că numai Dumnezeu singur, e cel care contează. Astfel, timpul pe care îl dedicăm rugăciunii în care îl căutăm pe Dumnezeu nu e deloc pierdut. Timpul dedicat grijii însă e complet inutil și pierdut. În rugăciune renunțăm la viețile noastre, și învățăm să îl iubim pe Dumnezeu ca și cale principală în această viață.
Sfânta Tereza ne învață astăzi că adevărata reformă trebuie să înceapă cu noi înșine, prin căutarea lui Dumnezeu cu ardoare și prin detașarea de luxul și de bunurile materiale, prin simplitate, pocăință și rugăciune.
