Sir 24,1-4.8-12
Ef 1,3-6.15-18
In 1,1-18
Adesea stau și mă gândesc asupra a cât de norocoși suntem că ne-am născut într-o Biserică care face din cuvânt Trup. Care reține aspectul trupesc al credinței și al adorării, fără de care suntem doar simple imagini abstracte. Iar prin asta mă refer la lumânări, la apa sfințită, la binecuvântarea proprie, la incezării, la clopoței și la multe altele asemenea. Toate aceste aspecte ale credinței și adorării, închinării, unesc trupul și sufletul într-o singură realitate concretă. Iar asta fiindcă din moment ce cuvântul a devenit trup, și realitatea materială a devenit și ea automat sfântă. Pentru acest motiv nu ar trebui să existe nici o diviziune între trup și suflet, după cum ne impun unele secte creștine. Va trebui să avem înțelepciunea de a vedea aceasta în timp ce ne rugăm mamei noastre cerești Maria, care ni l-a adus, cu câteva zile în urmă, pe pruncul Isus, în trup, într-o iesle umilă din Betleem, păzit fiind de niște animale extrem de umile.
Crăciunul înseamnă că Dumnezeu este alături de noi în trup. Prima lectură de la această sfântă Liturghie scoate foarte frumos în evidență acest lucru, că Dumnezeu își întinde brațul în jurul nostru. Sfântul apostol Paul ne spune că Isus ne aduce tuturor binecuvântarea lui Dumnezeu. Iar asta fiindcă El este singurul fiu al lui Dumnezeu, plin de har și de adevăr.
În textul evangheliei după Luca, la capitolul 2 putem citit că Astăzi, în cetatea lui Davíd, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul (Lc 2, 11). Astăzi celebrăm tocmai acest vis devenit realitate. Iar asta fiindcă de-a lungul multor ani, în perioade destul de întunecate, oameni au tânjit după pace, dreptate, iubire și adevăr care să le lumineze viețile. Câte de privilegiați suntem noi că avem parte de Cristos, venit direct de la Dumnezeu. După cum spune și profetul Isaia, căci un copil ni s-a născut, iar jugul de pe umeri noștri a fost sfărâmat pentru totdeauna. Monotonia vieții noastre de zi cu zi a fost înălțată la ceruri.
Și totuși, cel mai minunat lucru ce ține de așteptarea mult doritului Mesia, este normalitatea. Imaginea angelică a lui Iosif și a Mariei din staul este în sfârșit realizată. Nu există nici un lucru plăcut la acea călătorie a lor spre Betleem pentru recensământ.
Am dat zilele acestea de o mărturie a unui preot care spunea că cu câțiva ani în urmă fusese în Țara Sfântă, și că i-a luat patru ore să călătorească de la Nazaret spre Betleem, și cu mașina și nu pe jos asemenea Mariei și lui Iosif. Așa că imaginați-vă, o fată de 17 ani, însărcinată cu un copil, să străbată toată acea distanță, și nu oricând ci în toiul iernii. Iernile în Palestina pot fi destul de dure. Tot acest preot spunea că în timpul acelei iernii în care fusese el, căzuse și zăpadă. Această călătorie a lui Iosif și a Mariei a fost una destul de dură. Însă, într-un final au mai avut de-a face și cu grija unui loc, a unui loc în care să stea acea fată însărcinată. Însă Dumnezeu în umilința și grija sa iubitoare a avut grijă și de acest aspect. Și știm cu toți cum Isus s-a născut într-un grajd sărac, cu animale care îi țineau de cald. Iosif epuizat și Maria căruia îi lipsea patul de spital cald în care să își țină copilul.
Și totuși, vedem cum evanghelia tresaltă de bucurie. Născut printre cei săraci, îngeri anunță cuvântul făcut trup, și nu oricui ci celor săraci. Umililor păstori, cărora le transmite mesajul de pace și al împlinirii voinței lui Dumnezeu pentru a ceastă lume. Dumnezeu este cu noi, pentru a pune capăt păcatului, suferinței și morții. Unele persoane mai cinice ar putea spune Și ce?, încă există destulă violență și durere în această lume în care trăim. Însă ei nu reușesc să vadă care este adevăratul fapt bun, că Dumnezeu a coborât pentru a împărtăși și pentru a schimba toate acestea. Însă această schimbare nu poate avea loc deodată ci e nevoie de timp. Roma, de exemplu, nu a fost construită într-o singură zi. Vestea cea bună este aceea că datorită acestei nașteri, a nașterii lui Cristos, o nouă lume prinde formă cu ajutorul nostru, o împărăție dreaptă a pruncului Cristos Dumnezeu.
Însă după cum nașterea lui a fost una dificilă tot la fel va fi și cu sosirea împărăției lui, va fi și ea asemenea nașterii unui copil, înceată și dureroasă. Până și după nașterea lui Isus, nimic nu a fost frumos și simplu. Iosif și Maria a trebuit să se trezească în mijlocul nopții și să fugă, să traverseze un deșert pentru a ajunge în Egipt. Maria, slăbită după naștere, hrănind copilul la câteva ore, grăbindu-se totodată prin acel ținut pustiu, ferindu-se totodată și de bandiți. Aici vedem cum Dumnezeu împărtășește suferința cu noi. Așa că va trebui să fim mereu bucuroși, indiferent de ce ni se întâmplă.
Sunt sigur că mulți dintre noi au avut momente dificile în anul care tocmai a trecut. Boli, moartea cuiva drag, lipsa unui loc de muncă, ori datorii neplătite. Însă nici unul dintre noi nu poate afirma că lui Dumnezeu nu îi pasă. El este cu noi în durere și în bucurie, afirmând valorile noastre și iubirea sa, vindecând și conducându-ne la victoria finală. Așa că întrebarea e, cum nu putem noi iubi destul când acel prunc a venit să ne restaureze inocența?
Va trebui să încetăm a ne minuna și să începem să trăim misterul. Să fim mâinile sale vindecătoare și salvatoare în această lume. T. S. Eliot, a scris la un moment dat un mare poem intitulat Călătoria magilor, care îi arată pe acei oameni înțelepți, cum se întorc de la întâlnirea lor cu pruncul Isus, cu o atitudine complet diferită, în ținuturile lor păgâne. Inspirați de această iubire, va trebui și noi să muncim pentru a face din casele noastre, comunitățile noastre și din lume un loc mai bun, mai blând și mai pașnic. Iar asta fiindcă totul pălește însă mesajul pruncului Isus e fericirea veșnică. Amin
