Mc 1,29-39
Pentru a împlini lucrările Tatălui său, Isus avea nevoie de hrană atât pentru trupul său cât și putere pentru sufletul său, adică mâncare și rugăciune.
Hrana: ca ființă umană Isus avea nevoie de mâncare. De multe ori îl putem vedea cum mânca alături de oameni. La Cana, în casa lui Levi și Zaheu, Maria, Marta și Lazăr, și în evanghelia de astăzi în casa lui Simon. Ba mai mult, a mânca alături de cei păcătoși, a devenit o parte a împărăției lui Dumnezeu. În timp ce cina cu ceilalți oameni, Isus anunța și îi invita pe ceilalți să vină și să stea cu Dumnezeu: cei pierduți își pot găsi calea acum, iar cei care sunt în căutare de înțeles pot veni acum să vadă.
Rugăciunea: textul evangheliei de astăzi enunță credința conform căreia munca poate deveni rugăciunea unei persoane. Dacă există cineva împovărat de muncă, Isus ar fi fost primul în linie. Și totuși, în ciuda nevoilor urgente ale lumii de a fi salvată, și fiind înconjurat mereu de toți cei care îl căutau, Isus, s-a dus într-un loc retras și se ruga. Munca niciodată nu poate fi înlocuită cu rugăciunea.
În această cursă a noastră de a mânca pentru a trăi, de a ne bucura de viață și de a împlini voința lui Dumnezeu, va trebui să nu uităm să rezervăm un timp anume și pentru rugăciune, asemenea lui Isus. 30 de minute sau chiar o oră zilnică de rugăciune nu face nici măcar o treime din cele 24 de ore pe care Dumnezeu ni le oferă zi de zi.
O femeie bătrână l-a întrebat la un moment dat pe un preot în vârstă, Părinte, doriți să mă învățați să mă rog? Preotul a început să râdă după care a spus, Doamnă, la vârsta care o aveți, dumneavoastră nu ar mai trebui să vă rugați deloc, ci ar trebui să contemplați. Ei bine, rugăciunea sau contemplarea care din ele să fie? Un lucru e clar, că nu contează care, important e ca zi de zi să avem un timp rezervat în care să fim doar noi cu Dumnezeu.
