Mc 7,1-13

Reflectând asupra textului evangheliei de astăzi am observat că a mânca cu mâini nespălate, murdare era o violare extrem de gravă a legii iudaice, după cum au mărturisit însăși farisei în textul evangheliei de astăzi. Obiceiurile lor religioase, în ceea ce privea igiena era cu adevărat onorabilă și de lăudat. Însă a compara mâinile nespălate, paharele, vasele nespălate și tot ceea ce se mai folosea pentru mâncare, care erau murdare cu necurăția inimii, cu imoralitatea, ca fiind o violare grava a poruncilor lui Dumnezeu, nu sunt nimic altceva decât o formă de prejudiciu adus de ingenuitatea umană. Ei invalidau trei valori principale, curăția inimii, autenticitatea adorării, și adevărul învățăturilor lui Isus. Isus apoi le explică că a ține cu dinți de preceptele și practicile tradiționale până în acel punct în care ajungi să nesocotești legea revelată de Dumnezeu e pură ipocrizie.

De exemplu, porunca a patra, Să îl cinstești pe Tatăl tău și pe mama ta, e întotdeauna adevărată. Nu s-a revelat niciodată faptul că părinți ar trebui să țină locul lui Dumnezeu. Părinți sunt înzestrați în mod natural cu puterea de a avea grijă și de a-și învăța proprii copii. Astfel, copii sunt născuți să de-a onoare părinților lor. Oricare ar fi cauza donării banilor la Templu, nu exclude ori scutește copii de la obligația de a-și cinsti părinți. Isus denunță în mod explicit lucrul acesta, fiindcă anulează Cuvântul lui Dumnezeu în favoarea tradițiilor umane egoiste.

Inimile noastre sunt mereu mai largi decât buzele noastre. De aceea, mereu va trebui să avem mai multă plinătate a inimii decât slujire a buzelor.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?