In 8,51-59
Ești tu mai mare decât părintele nostru, Abraham? Această întrebare implică multe lucruri. Abraham, cel mai mare dintre profeți, se credea că a avut o viziune în timpul vieții sale, a întregii istorii a lui Israel și a venirii lui Mesia. Așa că cum ar fi putut Isus să îl întâlnească pe Abraham care trăise cu mai bine de 1700 de ani înaintea lui Isus? Iar Isus nici măcar nu avea 50 de ani! O replică destul de buna însă Isus merge mai departe și mai în profunzime. Adevăr, adevăr vă spun: mai înainte de a fi fost Abraham, eu sunt”. El nu a spus că Eu eram, ci că eu sunt. El nu a fost, el nu va fi, ci el este. El este existența continuă și prezența constantă. Totul e destul de clar, divinitatea lui, însă iudei nu au reușit să îl urmeze până la adevărul final. Isus nu poate da mărturie despre sine însuși ca Cuvântul dătător-de-viață. Iudeii nu reușeau să înțeleagă cum poate fi mai mare decât Abraham. Tatăl există. Iar el îl cunoaște pe Tatăl care l-a glorificat pe el, Dumnezeul tuturor iudeilor. Iar ei nu îl cunosc pe Tatăl, așa că cum pot ei să îl cunoască pe Isus? Isus poate oferi viață, menționându-l pe Abraham și chemându-l pe Tatăl. Însă îngustimea minții lor și prejudiciile le-au compromis inteligibilitatea. De aceea au și luat pietre pentru a le arunca în el.
Noi mărturisim că suntem discipoli lui Cristos, și nu dorim să fim asemenea propriului popor al lui Isus. Cu toate acestea, noi tot îl respingem în diverse forme. Cât de mult profităm de viața lui, din cuvinte și sacramente? Cât de convinși suntem noi în apărarea divinității lui Cristos, înaintea altor secte, musulmani, sau alți care spun că Cristos a fost doar un om? Cât de ușor, aducem un prejudiciu, celorlalți creștini ca și noi, doar pentru simplu fapt că sunt diferiți de noi? Cristos nu a fost acceptat de propriul său popor fiindcă el nu a fost ceea ce doreau ei să fie.
