Vinerea Sfântă (Patima şi moartea Domnului) – 3

Is 52,13-53,12
Evr 4,14-16;5,7-9
In 18,1-19,42

Suferințele și moartea lui Isus, pe care creștini o comemorează în fiecare an în ziua de Vinere Sfântă, pare să fie înlăturate complet din viețile noastre de zi cu zi. La urma urmei, e aproape imposibil de imaginat că oricine citește acest eseu ar putea fi crucificat vreodată. Pe de altă parte, persecuția creștinilor continuă și în ziua de astăzi, în multe părți ale lumii. Așa că, ce poate să ne învețe, despre viețile noastre, această istorie a crucificării lui Isus, transmisă nouă de evanghelii, cu mai bine de 2000 de ani în urmă?

În primul rând, că suferința fizică este o parte a vieții. Spre diferență de diferite filosofii sau sisteme de credință care sugerează că suferința este mai mult sau mai puțin o iluzie, Isus ne spune aceasta de pe cruce, că suferința este reală. Ca persoană complet umană, Isus a suferit. În ziua de Vinere Sfântă, el a fost bătut, torturat iar apoi pironit pe o cruce, pe cel mai agonizant mod pe care autoritățile Romane l-au inventat ca pedeapsă capitală. Pe cruce, conform evangheliilor, Isus a atârnat timp de trei ore. Victimele crucificării, mureau fie din lipsă de sânge, dar cel mai des întâlnit era de pe urma asfixierii, din moment ce greutatea trupului lor îi trăgea în jos de brațe, punând presiune pe plămâni făcându-le astfel respirația aproape imposibilă. Viața lui Isus, asemenea oricărei vieți umane, a inclus suferința fizică, cu o cantitate enorm de mare de suferință în ziua de Vinere Sfântă.

Însă, chiar și înainte de Vinerea Sfântă, Isus a suferit fizic, fiindcă și el avea un trup fizic asemenea nouă. Crescând în acel mic sătuc din Nazaret, iar mai apoi ca adult ce călătorea prin Galileea și Iudeea, Isus cel mai probabil, a avut dureri de cap, sau a răcit, sau și-a mai sucit o gleznă sau două, sau cel mai probabil și-a rupt vrun os, într-o perioadă de igienizare slabă și de cunoștințe medicale aproape inexistente. Ca persoană complet umană, cu un trup complet uman, el a suferit de diverse dureri. Vinerea Sfântă nu a fost singura zi în care Isus a suferit fizic.

În al doilea rând, suferința emoțională este și ea o parte a vieții. Când creștini vorbesc despre suferința lui Isus din ziua de Vinere Sfântă, ei tind să se axeze pe încercările lui fizice. Mulți dintre artiști renascentiști, de exemplu, au portretizat această agonie în detalii impresionante, ca cale de amintire a creștinilor a ceea ce a suferit Mântuitorul lor pentru ei. Însă agonia lui Isus de pe cruce a inclus și suferința emoțională. În acest emoții putem vedea mai departe intersecția cu viețile noastre.

Pentru început Isus din Nazaret a simțit un profund sentiment de abandon. Sincer să fim, cum să nu fi simțit? Toți discipoli lui l-au abandonat înainte de crucificare, cu excepția câtorva puține femei și a apostolului Ioan. Petru, cel mai apropiat prieten al său, a negat cu înverșunare că îl cunoaște. Ba mai mult, Isus a simțit suferința trădării: un al prieten apropiat lui, Iuda, l-a trădat direct. Cât de mult a cântărit toate acestea în inima lui când atârna pe cruce?

Și într-un final, Isus cel mai probabil a simțit și dezamăgirea nimicitoare a vederii cum marea sa operă pare să ajungă la un final. Poate că se simțea ca un eșec. Însă, e aproape imposibil să cunoaștem ceea ce trecea prin mintea lui Isus în acea zi de Vinere Sfântă, cu excepția, de sigur, a câtorva cuvinte rostite în fața lui Pilat și pe când era pe cruce. Nu e complet exclus nici ca el să se fi lamentat de sfârșitul slujirii lui publice.

Acum, să intrăm puțin pe un teren teologic un pic cam complicat. Pe de o parte, din moment ce Isus avea o conștiință umană, el nu avea de unde să știe ce urma să se întâmple. Pe de altă parte, din moment ce avea și o conștiință pe deplin divină cu siguranță știa deja tot ce urma să se întâmple.

Așa că, pe de o parte e posibil ca Isus să știe deja că urma să învie. Și ca o mică paralelă adresată celor care ar putea crede că acest fapt ar fi ușurat greutatea suferinței, imaginați-vă că sunteți pe scaunul de la dentist, știind că totul se va încheia curând nu vă înlătură și nu vă scapă de durere. De fapt, Isus prezise de multe ori propria sa înviere. Însă mai e posibil și ca Isus, complet uman să fi fost surprins în ziua de Duminică a paștelui, când a înviat din morți.

Astfel, când atârna pe cruce e posibil ca Isus să fi plâns încheierea marei sale opere, proiect în care își dedicase complet inima și sufletul, sfârșitul speranțelor lui pentru toți discipoli lui, sfârșitul a tot ce a încercat să facă pentru omenire. Și astfel, l-am auzit spunând, S-a împlinit!

În a treilea rând, suferința nu este rezultatul păcatului. Uneori este. Dacă facem ceva păcătos sau luăm decizii imorale acestea ne vor conduce într-un final spre propria noastră suferință. Însă de cele mai multe ori, mai ales când e vorba de boli sau alte tragedii, cu siguranță nu este. Dacă tot mai avem unele dubii în această privință, gândiți-vă doar la următorul lucru: Isus, cel fără de păcat, a suferit enorm de mult. El nu a fost pedepsit pentru păcat.

Ideea era mai mult sau mai puțin întâlnită în timpul lui Isus. În evanghelia după Ioan, când Isus a întâlnit un om care s-a născut orb, discipoli lui l-au întrebat, Rabbi, cine a păcătuit, acest om sau părinți lui, de s-a născut orb? Iar Isus le-a răspuns. Nu a păcătuit nici el și nici părinți lui.

Trist e faptul că această atitudine încă este destul de întâlnită și în ziua de astăzi. De curând am auzit o astfel de concepție, când un prieten care suferea de o formă de cancer operabilă a primit vizita din partea unor prieteni pe care îi cunoștea de la biserică. Aceștia fără nici un pic de milă i-au spus că boala lui este o operă a satanei. Cu alte cuvinte, păcatul a intrat în viața lui iar el acum era pedepsit. Însă când a vorbit cu preotul, acesta i-a reamintit nu doar de evanghelia lui Ioan ci și de propriile suferințe ale lui Isus.

În al patrulea rând, Isus era complet uman. Creștini cred că Isus era pe deplin uman și pe deplin divin. Acum, acest lucru este, după cum le plac și teologilor să spună, un mister, ceva ce nu vom fi capabili niciodată să înțelegem pe deplin. Însă a crede în acesta este esențial pentru credința creștină. Pe lângă asta, încercările de a-l portretiza pe Isus ca fiind doar complet uman sau doar divin nu au nimic de-a face cu Isus pe care îl vedem în evanghelii. Citim în ele despre modul în care Isus a plâns la moartea lui Lazăr, ceva care cu greu am vedea ca un Dumnezeu platonic sau aristotelic să facă vreodată, apoi vedem cum a vindecat bolnavi, a potolit furtuna, a înviat oameni din morți, ceva care oameni primului secol din Galileea și Iudeea, nu ar fi văzut vreodată de la conducători religioși ai acelui timp, sau chiar de la cei din ziua de astăzi.

 În evenimentele pătimirii sale, vedem afișată complet umanitatea lui Isus. În ziua de Joie Sfântă, în grădina Ghesemani, Isus a spus, Îndepărtează de la mine acest pahar. Cu alte cuvinte, Isus nu dorea să moară. Abia când a realizat că este voința Tatălui său ca el să sufere moartea, și-a dat acordul. Însă inițial cel uman se exprimase, în cel mai sincer și deschis limbaj posibil, își exprimase dorința de a nu muri. Mai târziu, revelându-și umanitatea, a strigat cu glas puternic, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce mai părăsit? Nu cred că Isus a disperat vreodată, după părerea mea, o persoană care e în uniune cu Tatăl nu ar fi capabil să facă una ca asta, ci e destul de clar faptul că Isus s-a zbătut, în acel moment, a simțit un profund sens al absenței lui Dumnezeu. Aici vedem afișată întreaga sa umanitate.

Acest fapt este și o adevărată consolare pentru oameni care se roagă lui Isus, cel înviat din ceruri. De ce? Fiindcă înțelege umanitatea lor. El înțelege. Creștini nu au un Dumnezeu care nu îi înțelege, fiindcă Dumnezeu a îndurat toate aceste lucruri pe care le îndură și ei.

În al cincilea rând, suferința are ultimul cuvânt. Mesajul Vinerii Sfinte este incomplet fără Paște. Istoria patimi nu e doar despre un om ce a fost torturat cu brutalitate, pironit pe o cruce și executat de către Romani. Este povestea unui om care s-a întors pe deplin spre voința Tatălui, încrezându-se că ceva noi va ieși din această jertfă a sa, primind totodată minunatul dar al unei vieții noi. Mesajul Pascal este doar cel al lui Cristos înviat, nu doar suferința e cea care ar avea un ultim cuvânt, nu doar că Dumnezeu ne dă o viață nouă ci este acesta, că cu Dumnezeu nimic nu este imposibil.

Așa că vă doresc să aveți în continuare o zi de Vinere Sfântă plină de rugăciuni, dar mai important decât asta, să aveți un Paște fericit. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05, 06, 07,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}