Mc 12,38-44
Textul evangheliei de astăzi ne va vorbi despre o altă femeie sărmană, o văduvă, care e un adevărat model de generozitate în ciuda sărăciei ei. Evanghelia ne arată cum generozitate ei era un rezultat al faptului că nu îi era frică să dețină nimic. Ea a oferit ultimele ei două monezi, tot ceea ce avea, trezoreriei templului. Ea ar fi putut să își păstreze una din ele și să o dea pe cealaltă însă ea le-a dat pe ambele. Ea s-a încrezut complet în Dumnezeu pentru susținerea ei, motiv și pentru care nu îi era frică de a nu avea nimic. Asta e ceea ce noi numim generozitate în duh. Acesta este motivul pentru care Isus a apreciat atât de mult o generozitate atât de extremă și pentru care o și dă exemplu discipolilor săi și nu ceilalți oameni bogați care oferise din surplus. Cineva a spus la moment dat că prea des oameni bogați așteaptă să fie lăudați și să primească recunoștință publică pentru ceea ce dau sau fac. Săraci însă adesea trebuie să se aștepte să primească absolut nimic la schimb.
Isus judecă generozitatea fiecăruia dintre noi, nu prin cantitatea ofertei noastre ci prin calitatea darurilor noastre. Un preot spusese la un moment dat, că în ochii lui Dumnezeu, ceea ce contează cel mai mult nu e cât de mult dăm ci cât de curate sunt intențiile noastre din acel moment în care oferim; nu cât de mult facem ci cât de mult iubim ceea ce facem.
