Mt 5,27-32
Dacă ochiul tău drept te scandalizează, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci este mai bine pentru tine să piară unul dintre membrele tale, decât să-ţi fie aruncat în Gheenă tot trupul! (v.29)
Isus nu ne spune literalmente că dacă mâinile ne duc la păcat să le tăiem și să le aruncăm sau dacă ochiul comite păcat să îl scoatem și să îl aruncăm. Dacă facem acestea nu vom realiza nimic altceva decât să ne ciopârțim singuri. Ceea ce dorea Isus ca discipoli lui să facă era tot ceea ce puteau pentru a evita comiterea păcatelor. Tot ceea ce ar fi putut să îi ducă la păcat trebuie înlăturat cu orice preț.
Păcatul, în ziua de astăzi, a devenit atât de nepopular. Înainte de Conciliul Vatican II, noi, mai ales catolici, puneam atât de mare preț pe păcat. Teologi noștri discutau și categorizau diferite tipuri de păcate. De exemplu, avem păcate lesne iertătoare și de moarte și diferite categorii de stări de păcat. Acum însă totul e întors complet pe dos.
Să nu uităm niciodată că păcatul există și că mereu va exista. A ne sustrage de la el, a nu vorbi de el altor oameni este un tip de fugă de realitate. Va trebui să balansăm noțiunea noastră de păcat. Când vorbim despre păcat să vorbim și de iubirea lui Dumnezeu pentru noi, fiindcă atunci când Cristos a venit el nu a vorbit atât de mult despre păcat. Ci, a avut o iubire specială pentru păcătoși, și nu pentru păcat.
Ce este atunci păcatul? Din perspectiva lui Cristos este o îndepărtare proprie de iubirea lui Dumnezeu. Așa că orice rău am face, indiferent că mint sau fur sau păcate trupești sau complăcere în ceva, în acel moment nu permit iubirii să opereze și nu îi permit Duhului Sfânt să ne îndrume și să ne de-a putere.
Ce ne face să păcătui? E prudent să evităm unele ocazii ce ne-ar putea face să păcătuim?
