Lc 2,41-51
Prin celebrarea inimii neprihănite a Mariei noi celebrăm curăția inimii ei. Păcatul ne împarte inima între noi înșine și Dumnezeu, făcând din noi, oameni cu o inimă pătată, necurată și împărțită.
Astăzi, vă invit să privim la o altă dimensiune a inimii Mariei, o dimensiune ce ne va ajuta să realizăm că și noi putem fi ca ea, o dimensiune care e menționată și la finalul pasajului evangheliei de astăzi, adică o inimă cumpănitoare, mama sa a ținut toate acestea în inima ei.
Maria s-a confruntat cu multe situații pe care nu le înțelegea. Ni se spune explicit de una dintre ele la Crăciun și în episodul din evanghelia de a astăzi. Același lucru ni se spune și în episodul în care auzim prevestirea lui Simeon, când Fiul ei pare să îi spună la nunta din Cana, că nu e treaba lui, când îl aude pe Isus spunând, cine e mama mea? Dar mai mult decât toate acestea, la picioarele crucii. Însă Maria a continuat, chiar dacă nu le-a înțeles, o inimă cumpănitoare.
Statornicia ei, puritatea inimii ei nu s-a bazat pe dovezi exterioare, ci pe încredere. Inima ei cumpănitoare a condusă nu la nevoia de a înțelege. Cum avea o mamă să înțeleagă că fiul ei nevinovat avea să fie executat cu cruzime? A fi sigură și a fi asigurată nu sunt una și același lucru. A fi sigur vorbește de înțelegere, care stă în dovadă. A fi sigur vorbește de o poziție interioară care are la bază încrederea. Maria a fost asigurată, chiar și atunci când nu putea fi sigură.
Maria s-a cufundat într-o încredere născută dintr-o inimă cumpănitoare, din inima ei neprihănită și nedivizată.
