Mt 13,47-53
Uneori avem impresia că am fost nedreptățiți de soartă și că Dumnezeu a dormit în loc să stea să vegheze asupra noastră. Însă imediat ajungem să realizăm că noi, de fapt, trăim într-o lume în care opozițiile co-există – binele și răul, frumosul și urâtul, marele și micul. Uneori avem parte de ce e mai bun precum prieteni buni, noroc bun sau un job bun sau sănătate bună ori noroc. Alte ori avem parte de cele rele – boli, companie falsă și despărțiri dure.
Când Isus a anunțat împărăția lui Dumnezeu, el a spus că vestea cea bună este pentru toți, fără nici o excepție. Prin toți el a vrut să spună că întreaga creație, oameni și ne-oameni de asemenea, totalitatea creației lui Dumnezeu. Așa că, dacă monotonia își face loc în viața noastră, în acel moment, ceea ce putem face cel mai bine e să o alungăm cu o atitudine pozitivă și cu o voință de a face bine. Să nu se supărăm pe ceilalți fiindcă această supărare se poate transforma cu ușurință în gelozie. Să nu hrănim mai mult decât trebuie ego-ul nostru, care poate fi un indicative al tendinței narcisiste și a refuzului de a crește. Să ne concentrăm atenția în schimb asupra frumuseții interioare și a bunătății găsite în creație, să cultivăm pasiunea față de minuni și uimirea pentru realitățile din jurul nostru.
Ne vom face nouă înșine un bine abia atunci când vom recunoaște faptul că diferențele există cu adevărat în lume și că acele diferențe constituie frumusețea lumii. Urmând o linie mai religioasă de gândire, nu putem face nimic altceva decât să îl cităm pe sfântul Toma de Aquino care spunea că Dumnezeu nu se poate exprima pe sine însuși pe deplin într-o singură creatură de aceea a produs multe și diverse forme de viață, pentru ca lipsa bunătății dintr-una să fie compensată de cealaltă: fiindcă bunătatea în Dumnezeu este unică și nediferențiată, în creaturi este refractată într-o multitudine de nuanțe ale ființei. O astfel de imagine prezintă cel mai bine despre cum e Împărăția lui Dumnezeu.
