Duminica a 22-a de peste an (A) – 4

Ier 20,7-9

Rom 12,1-2

Mt 16,21-27

În viețile fiecăruia dintre noi există ceva dureros, mic sau mare, ceva care dorim să fie diferit. În viețile fiecăruia dintre noi există o cruce. Crucea poate fi creată de altcineva, sau poate că ne-o aducem singuri din cauza alegerilor sau uneori crucea poate veni nici din vina noastră și nici a celor din jur, fiindcă uneori în viață mai au loc și accidente sau pur și simplu fiindcă suntem oameni și nu avem perfecțiunea lui Dumnezeu.

De aceea, în continuare aș dori să trecem prin cinci etape ale vindecării pe care le-am găsit într-o carte, de vindecare spirituală, intitulată Vindecarea durerilor vieții: vindecarea amintirilor prin cele cinci etape ale iertării de Dennis Linn și de Matthew Linn. Însă aceste cinci etape au fost folosite și de autoarea Elizabeth Kubler-Ross în cartea ei intitulată Moartea și muribunzi, carte în care ea le-a folosit pentru ai ajuta pe cei cu boli terminale să își accepte suferințele.

Unu, negăm că avem o cruce. Probabil că nu dorim să ne confruntăm cu durerea crucii așa că preferăm să pretindem că totul este bine, că nu avem nici o cruce. Însă unul din misterele vieții este acela că un har mare ne așteaptă dacă alegem să ne ducem crucile după cum și învierea l-a așteptat pe Isus după ce a murit. Dacă ne negăm crucile atunci vom pierde harul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru noi.

Doi, după ce trecem de negarea faptului că avem o cruce și admitem că avem una, atunci vom începe să experimentăm mânia. Începem să ne întrebăm, De ce? De ce eu? Nu merit asta! De ce Dumnezeu permite să mi se întâmple asta?  E o reacție naturală, normală. Astăzi vedem la Petru că a reacționat exact în acest mod când Isus i-a indicat că el avea să sufere și să moară în Ierusalim. Petru l-a mustrat și i-a spus Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată” (v.22). La această etapă a contopirii cu crucea cu siguranță vom deveni mânioși pe ceilalți, ba chiar și pe Dumnezeu. E ușor să dai vina pe Dumnezeu în acele momente în care nu înțelegem de ce suntem în durere. Însă Dumnezeu nu e cauza crucii noastre iar învinovățirea lui e doar o acuzație nedreaptă împotriva lui Dumnezeu. Învinovățirea celorlalți care sunt inocenți este și ea nedreaptă. Cu siguranță, învinovățirea lui Dumnezeu pentru unele probleme se datorează faptului că ne este frică să ne confruntăm cu durerea adevăratei cauze a problemei. De aceea, va trebui să mergem la rădăcina problemei sau a crucii. Pentru unele persoane acest tip de muncă interioară și vindecare are nevoie de terapie sau îndrumare. Priviți la viața lui Isus. Îl vedeți pe Isus că dă vina pe Tatăl pentru crucea sa? Nu. Tatăl nu l-a ucis pe propriul său fiu Isus, ci soldați Romani care și-au bătut joc de el, care l-au încoronat și l-au crucificat. Tatăl nu le-a dat ordine, ordinele au venit de la Pilat. Pilat era cel speriat de mulțime, care era pe punctul de a răbufni într-o răscoală. Ba chiar știa că Isus era nevinovat. Însă vina nu e complet a lui Pilat. Unii dintre lideri evrei au făcut un plan prin care urmăreau uciderea lui Isus. Așa că, în viața lui Isus nu vedem deloc cum Isus dă vina pe Tatăl pentru crucea sa ci vedem că există un întreg grup de oameni care au pavat calea pentru crucea lui Isus. Ori de câte ori avem parte de o cruce, în loc să dăm vina pe Dumnezeu Tatăl, va trebui să mergem la rădăcina problemei. Pentru unele persoane acest tip de muncă interioară și de vindecare necesită terapie și îndrumare. Învinovățirea lui Dumnezeu pentru probleme acestei lumii, e doar o cale de scăpare pentru unii dintre noi în loc să ne confruntăm cu propria noastră vină pentru ceea ce s-a întâmplat rău. După cum am spus și mai devreme, nimeni nu a venit încă cu un răspuns adecvat cu care să explice misterele suferinței umane, ci toate sunt doar frânturi de răspunsuri.

Trei, după ce admitem durerea și acceptăm că există o situație dureroasă unii oameni încep să se târguiască cu Dumnezeu, precum, Doamne dacă mă salvezi din asta mă voi face preot sau altele asemănătoare, Doamne dacă mă scapi de problema asta voi face un pelerinaj. A face acel pelerinaj sau a deveni preot e într-adevăr un har minunat și uneori e nevoie de o cruce care să ne pregătească sufletul pentru a primi harul lui Dumnezeu.

Patru, după ce simți mânia față de Dumnezeu și față de ceilalți, e posibil ca apoi să simți mânie și față de tine însuși. Mânia se întoarce împotriva propriei persoane, experiență care adesea e numită și depresie.

 Cinci, când trecem dincolo de mânia pe propria persoană sau depresie datorită crucii noastre, ajungem la acel punct în care trebuie să ajungem, la har. Acceptăm și prețuim harul în planul lui Dumnezeu pentru noi, datorită acelei crucii. Unul din misterele vieții este acela că un har mereu însoțește o cruce sau că noi vom primi un har dacă ne purtăm crucile. Isus nu ar fi înviat din morți dacă nu ar fi murit pe cruce. Cu alte cuvinte, noi fugim de harul ce ne așteaptă la final ori de câte ori fugim de crucile noastre. Orice cruce este dureroasa însă cu rugăciune și cu ajutor de la alți oameni  vom reuși să le ducem, și vom avea nevoie de foarte multă rugăciune dacă vom avea parte de o cruce foarte grea. Isus, în noaptea dinainte-a morții sale, a suferit în agonie în grădina Ghetsimani, Tată! Dacă este posibil, să treacă de la mine potirul acesta. Dar nu cum vreau eu, ci cum vrei tu (Mt 26,39). Uneori și noi spunem, să treacă acest pahar de la mine. Însă la final ne va aștepta harul doar dacă vom rosti și continuarea, Dar nu cum vreau eu, ci cum vrei tu. Dacă crucea este mai grea s-ar putea să fim nevoiți să așteptăm o perioadă mai îndelungată să vină harul fiindcă am rămâne împotmoliți mai mult timp într-una din aceste cinci etape, însă în acele momente nu trebuie să uităm că după aceea, cu siguranță va veni harul, dacă reușim să trecem cu bine de toate gândurile ce ne trec prin minte și să îmbrățișăm acceptarea.

Cel mai bun mod prin care putem descrie această primire a harului de după o cruce e de vindecare. După cruce mereu vine o viață nouă, învierea, harul și recunoștința. Așa că vom putea spune, Mulțumesc Domnului că am trecut peste. Știm că suntem vindecați, știm că am primit harul abia atunci când vom fi capabili să spune, Mulțumesc Doamne! Harul particular pe care îl primim este adesea proporționat cu crucea noastră. Dacă cunoaștem durerea de a fi rănit de ceilalți, vom ajunge să fim mai sensibili față de ceilalți, ne dorind să rănim și noi la rândul nostru. Unele parohii sau biserici au și grupuri de susținere reciprocă, un grup de susținerea celor care au experimentate sau experimentează durerea pierderii cuiva drag. De exemplu, Irlanda a avut parte în trecut de experiența foamei, iar acum e cunoscută pentru generozitatea ei în ajutorarea țărilor înfometate.

Pentru a primi harul ce ne însoțește crucea important e să nu rămânem blocați în vreo unul din aceste etape. E foarte important să trecem de negare, de mânie, de târguială, de mânia asupra propriei persoane sau depresie la acceptarea crucii noastre și a harului de după.

Trecem prin aceste etape de vindecare și prin împărtășirea durerii cu Domnul în rugăciune. Nu trebuie să fim perfecți când ne rugăm.  Putem să îi spune Domnului totul. Un alt lucru care ne poate ajuta să trecem peste aceste etape, pentru a ajunge la acceptare și la har e acela de a spune totul unui prieten de încredere. Există o vorbă care spune, o problemă împărtășită e o jumătate de problemă. Dacă suntem o comunitate creștină care ne pasă atunci ar trebui să ne ajutăm reciproc în ducerea crucilor noastre. Dacă nu ne ajutăm reciproc în ducerea crucilor noastre atunci nu suntem deloc o comunitate creștină.

Ceea ce cred cel mai mult e faptul că există ceva sfânt la crucile noastre. Ne ține mai aproape de Dumnezeu. Când există diverse dureri în viețile noastre, când trebuie să ducem o cruce atunci vom fi nevoiți să depindem mai mult de Dumnezeu. Cred că e o parte a planului misterios al lui Dumnezeu acela că noi să ducem o cruce fiindcă ne ține mai aproape de Dumnezeu. Sfânta Maică Tereza de Calcutta a spus la un moment dat că suferințele sunt săruturile lui Isus în viețile noastre.

Și voi încheia cu ceea ce spusese Isus în evanghelia după Matei la capitolul 16, Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze. Căci cine vrea să-și salveze viața, o va pierde; cine însă își pierde viața pentru mine acela o va afla (Mt 16,24-25). Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05, 06, 

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}