Lc 4,38-44
O călugăriță, într-una din reflexiile ei asupra textului evangheliei de astăzi, a spus că cu mulți ani în urmă, un anumit post de radio avea un program special pentru cei din afara țării. O femeie plecată de mult din țară i-a sunat cei dragi ei chiar acolo la Radio. Însă spre surprinderea lor, cea care a răspuns la salutul ei la Radio a fost chiar soacra ei, Mamă ce faci? Mie dor de tine…ai grijă de tine. Comentatorul de la radio a spus apoi, Wow! Asta chiar a fost ciudat! O soacră amiabilă!
Soacrele de obicei sunt etichetate cu nume derogatorii precum, băgăcioase, posesive asupra fiului/fiicei, cauza certurilor din cuplu, și multe altele asemenea.
În textul evangheliei de astăzi am văzut cum soacra lui Petru era bolnavă. Și la ceea ce am citit în evanghelie cred că era o soacră ideală. Iar asta fiindcă nu doar Petru a fost cel care l-a rugat pe Isus să o vindece ci și alți oameni i-au cerut lui Isus să o vindece de febra ei. Imediat ce febra a lăsat-o ea sa ridicat și a și început să îl slujească pe Isus, Petru și întregul grup de discipoli. Iar pentru aceasta ea a devenit întruchiparea recunoștinței-în-acțiune după ce a fost vindecată. De asemenea, ea și-a deschis casa oamenilor care și-au adus propriii bolnavi la Isus pentru a fi vindecați și ei.
Cu alte cuvinte, prin vindecarea soacrei lui Petru, Isus ne arată din nou faptul că el mereu are timp pentru noi. Viața noastră este adesea determinată de lista noastră de datorii însă dacă cineva apare ca din senin și nu se potrivește acelei liste noi imediat îl aruncăm la coșul de gunoi. Oameni și nevoile lor adesea ajung în coșul de gunoi. Sunt momente în care nu avem timp unul pentru celălalt. Ne evităm unul ne altul de multe ori, mai ales când cineva e în nevoie. Isus însă are timp pentru toți. Probabil, în acel moment înainte de o întâlni pe soacra lui Petru, el era ocupat cu alte datorii mai urgente ale împărăției. Ei doar i-au menționat că ea era bolnavă. Tot ce a fost nevoie a fost doar de un cuvânt. Isus este generos. Isus dorește să ne ajute, însă pentru asta trebuie să se implice. Probabil că cuvântul pe care îl evităm cel mai mult este implicarea. De aceea va trebui să ne gândim din nou.
Isus a dat o importanță foarte mare unirii sale profunde cu Tatăl în rugăciune fiindcă la finalul unei zile, el pleca într-un loc liniștit. La ultima sa cină le-a spus discipolilor lui, v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu. Cel mai bun loc în care îl putem imita pe Isus nu este altul decât locul rugăciunii care este o conversație de la inimă la inimă cu Domnul. Din rugăciune noi ne tragem puterea necesară de a împli voința lui Dumnezeu și de a duce crucea cu o iubire plină de bucurie.
În același timp, Isus a învins ispitele nu prin a nu ceda la cererea lor. Ele au încercat să îl prevină din a le părăsi. Astfel Isus nu ar mai fi fost convins să facă ceva ce nu era conform voinței Tatălui. Astfel învățăm și noi adevărata natură a ispitei, adică, o încercare de a nu ne lăsa să îndeplinim voința lui Dumnezeu. Iar a alege altfel înseamnă să alegi greșit.
În încheiere să îl rugăm pe Isus să ne vindece de cel mai dominant defect al nostru, acela de a face încă un pas în dobândirea virtuților opuse. Amin
