3 septembrie – Sfântul Grigore cel Mare, pp. înv. – 3

Lc 22, 24-30

Slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu

Regii popoarelor domină peste ele… Însă voi nu faceți așa, dar cel mai mare dintre voi să devină ca cel mai tânăr, iar cel care conduce, ca cel care slujește. Cam așa sună un fragment din textul evangheliei de astăzi, un text atât de potrivit pentru comemorarea sfântului papă Grigore cel Mare. El a fost primul papă care a făcut referință la sine însuși ca servus servorum Dei adică slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu, un titlu pe care sfântul papă Ioan Paul al II-lea la folosit extrem de des. Sfântul părinte papa, nu se află mai presus de toți, în vârful ierarhiei, domnind cu putere asupra Bisericii, ci mai degrabă, el este slujitorul tuturor, din moment ce el conduce, îndrumă și păstorește. Cu toate că el este într-o poziție de autoritate, el nu folosește acea autoritate spre propriul câștig, ci spre binele comun și spre binele Bisericii.

Sfântul Grigore este unul din doar doi papi care au primit în mod formal titlul de cel Mare. Însă el este cunoscut ca cel mare pentru faptul că a fost un administrator competent, dar și pentru faptul că sa dedicat complet pe sine în slujirea lui Cristos. El a știut că adevărata măreție se găsește doar în completa și totala abandonare de sine lui Cristos. El a pus în practică tot ceea ce a predicat și a devenit astfel un exemplu viu al Evangheliei pe care o proclama.

Domnul nostru însuși a spus, Nu am venit pentru a fi slujit ci ca să slujesc. Astfel, toți creștini sunt invitați astăzi să învețe de la el, și să trăiască după Duhul său, căutând nu să fim slujiți, nu pentru a ni se îndeplini toate nevoile și dorințele noastre, nu pentru a efectua călătorii de putere și de a  ne complăcea în controlarea celorlalți. Apostoli s-au luptat mult cu aceasta, ei au avut chiar și o dispută, cine este cel mai mare? Iar Isus le-a spus, cei mici sunt cei mai mari, nu cei care stau la mese, ci cei care slujesc la mese.

Sfântul papă Grigore cel Mare a fost fiul unui senator Roman, și datorită talentelor sale imense de administrare și datorită integrității sale morale el a slujit ca prefect Roman, care era cea mai înaltă funcție civilă a Romei, pe când avea numai 30 de ani. Și totuși, el a dorit să își dedice viața mai pe deplin în slujirea lui Dumnezeu, devenind un slujitor ascuns, tăcut, și simplu al Domnului ca călugăr benedictin.

Pentru a fi cel mai mare, noi trebuie să devenim slujitorul tuturor. Aceasta este învățătura lui Cristos, indiferent că ești papă sau președinte, episcop sau bunic, învățător, preot, părinte, șef, angajat, cu toți suntem chemați să imităm inima de slujitor a lui Cristos, care cu toate că era Dumnezeu, nu a ținut cu orice preț de dumnezeirea lui, ci s-a golit pe sine, devenind sclav.

Prin mijlocirea sfântului Grigore cel Mare, să ne punem și noi toate darurile, bunurile și abilitățile, întreaga noastră viață, în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, ca și noi să fim asemenea Fiului său, slujitorul tuturor. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}