Lc 6,20-26
Predica de pe munte
Un călător a strigat la un moment dat la cineva pe munte, Care este secretul fericirii? Iar răspunsul pe care l-a primit înapoi a fost celibatul, abstinența, postul și sărăcia. Călătorului însă nu i-a plăcut acel răspuns, așa că a strigat din nou, Mai e altcineva aici cu care pot vorbi?
Dacă Isus are fericirile, care pentru unii exegeți, e Constituția Împărăției Cerurilor, și noul cod moral pentru creștini, atunci și satana are și el fericirile lui, pe care le-am extras dintr-o carte intitulată Sămânța semănătorului, care însă sunt spre propriul lui beneficiu. Acestea sună cam așa:
Fericiți cei care sunt obosiți și ocupați în a merge la Biserică, Duminica, pentru că ei vor fi cei mai buni muncitori ai mei.
Fericiți cei care sunt plictisiți de manierismul și greșile preoților lor, pentru că nu vor reține nimic din predici.
Fericiți sunt cei care bârfesc, pentru că ei vor provoca certuri și diviziuni care îmi plac mie.
Fericiți sunt cei care se supără ușor, pentru că se vor enerva repede și vor renunța apoi.
Fericiți sunt cei care nu se oferă să ducă lucrările lui Dumnezeu la împlinire, pentru că ei sunt cele mai bune ajutoarele ale mele.
Fericiți sunt cei care dau mărturie că îl iubesc pe Dumnezeu dar își urăsc semeni, pentru că ei vor fi veșnic cu mine.
Fericiți sunt cei care cauzează probleme, pentru că ei vor fi numiți copii celui rău.
Fericiți sunt cei care nu au timp de rugăciune, pentru că acele persoane va fi o pradă ușoară.
Textul evangheliei de astăzi este despre fericiri și despre avertismente. Fericirile exaltă ceea ce oameni de obicei consideră a fi ghinion precum, sărăcia, persecuția și încercările în lumina noii ordini stabilite a harului de către Cristos. Cuvântul fericire vine de la cuvântul grecesc macarius, care tradus înseamnă fericire sau Binecuvântare. Calea fericirii lui Isus însă, cere o transformare din interior, adică o convertire a inimii și a minții care pot veni numai prin harul și lucrările Duhului Sfânt. Iar asta fiindcă dacă noi trăim prin credință, atunci cele considerate de standardele acestei lumii ca motive de tristețe vor fi pentru noi motive de bucurie care ne vor ajuta să ne apropiem mai tare de Dumnezeu și să ne pregătească pentru scopul nostru adevărat în această viață.
În încheiere vă invit să reflectăm asupra următoare reflecții extrem de frumoase asupra fericirii. Că fericirea e între prea mic și prea mult. Ea începe în acest fel, adică cu:
Destulă bogăție pentru a-ți împlini nevoile.
Destulă sărăcie pentru a învăța să muncești din greu.
Destule binecuvântări pentru a știi că Dumnezeu te iubește.
Destule probleme pentru ca să nu îl ierți.
Destule încercări pentru ca să rămâi puternic.
Destulă speranță pentru ca să rămâi fericit.
Destulă durere pentru ca să rămâi om.
De aceea, ceea ce suntem noi, e darul lui Dumnezeu pentru noi, dar ceea ce veți deveni e darul vostru pentru Dumnezeu. Amin
