In 3,13-17
Astăzi celebrăm Înălțarea sfintei Crucii, sărbătoare prin care comemorăm victoria Domnului nostru Isus Cristos. Această victorie a fost realizată prin moartea și învierea sa. Prin cruce, viața a învins asupra morții.
Această sărbătoare a fost celebrată în Roma înainte de sfârșitul secolului 7. Scopul ei era comemorarea recuperării unei bucăți din sfânta Cruce, ce fusese păstrată la Ierusalim și care căzuse în mâinile Persanilor. Împăratul Heraclius a recuperat această relicvă prețioasă, relicvă ce fusese descoperită de către sfânta Elena pe muntele Calvar, și a adus-o înapoi la Ierusalim în ziua de 3 mai 629.
De fapt această cruce a lui Isus a fost găsită de sfânta Elena, mama împăratului Constantin, în secolul 4 după Cristos. Conform legendei, un evreu pe nume Iuda a fost singura persoană care știa despre locația crucii. Sub presiunea sfintei Elena, el a dezvăluit că această cruce fusese îngropată sub templul lui Venus care fusese construit de împăratul Adrian pe Golgota. În urma săpăturii ea descoperise trei cruci, ceea ce făcea destul de imposibilă determinarea a care din ele era adevărata cruce a lui Cristos. Însă, chiar în acel moment, o procesiune funerară tocmai trecea prin acel loc, iar Elena a pus imediat ca toate cele trei crucii să fie aduse lângă trupul mort. Când cea de-a treia cruce a fost pusă asupra mortului, acesta a și înviat din morți, confirmând astfel că aceea era cu adevărat crucea dătătoare de viață a lui Isus.
Unii poate se întreabă de ce noi cinstim crucea, acea cruce pe care Isus însuși fusese omorât. Însă uităm faptul că crucea a fost doar o formă a pedepsei cu moartea, o pedeapsă pentru criminali, rebeli și alți. Că crucea a devenit un eșec, o bucată de lemn, iar pentru mulți evrei ea era un simbol al rușinii și al dezonoarei, cu alte cuvinte, fără sens, însă cu Cristos pe ea, crucea a devenit plină de sens și semnificație dar mai ales de mântuire, fiindcă ea ne-a salvat de rușine și de la dizgrația păcatului.
În viața noastră de zi cu zi, noi mereu identificăm crucea cu probleme noastre, încercările, dificultățile și cu multe altele. Adesea ajungem să spunem, E prea grea crucea pe care o am, nu pot să o car! Sau alți spun, Am prea multe cruci în viața mea. Oare nu pot scăpa de unele din ele? Un lucru e clar că nu putem să negăm că avem multe cruci în viețile noastre, însă Dumnezeu ne dă doar acele cruci pe care el e sigur că noi putem să le ducem.
Asemenea următoarei povestioare despre un om care se plângea prea mult și prea tare la Domnul că crucea pe care o purta este prea grea, Vino cu mine, a spus Domnul după care la dus pe om la un depozit unde se făceau crucile. Aici erau cruci de toate mărimile și greutățile.
Cu zâmbetul pe față Domnul i-a spus omului, Du-te prin depozit și dacă vezi o cruce care îți place, ești liber să o iei.
Așa că omul a intrat pe ușă, și-a lăsat crucea proprie rezemată de un perete, și-a frecat mâinile de bucurie și și-a spus lui însuși, Asta e șansa vieții mele, ceva ce am tot așteptat. Dacă tot trebuie să car o cruce, măcar să car una care să nu fie chiar atât de grea, una care să se potrivească personalității mele.
Așa că a încercat una și alta și nici una nu i se potrivea. Una era prea lungă și se tot împiedica pe jos. Alta era prea scurtă. Alta era prea ușoară și o lua vântul. Alta era prea grea și îi provoca răni pe umeri. Aproape disperat, a zărit una care stătea rezemată de un perete. A încercat-o, a mers cu ea puțin după care s-a întors spre Domnul și zâmbind i-a spus, Asta e! Asta e cea pe care am tot căutat-o! Am să o i-au!
Au ieșit afară din acel depozit fericit cu crucea pe care o alesese, după care Domnul i-a spus, Sunt fericit că îți place aceea cruce, fiindcă e crucea cu care ai venit aici.
Un lucru e clar în ceea ce privesc crucile, Isus a luat în brațe crucea pentru noi, și a făcut din ea o victorie, totul pentru mântuirea noastră. Amin
