Lc 12,49-53

Isus: cauză a diviziuni

Isus în textul evangheliei de astăzi este un pic cam neglijent în cuvintele sale, din moment ce l-am auzit spunând, Foc am venit să arunc pe pământ și ce altceva vreau decât să se aprindă! Despre ce oare vorbea Isus?

Sunt sigur că mulți dintre noi am rămas un pic uimiți când Isus a declarat că va da foc pământului. Oare ce fel de foc avea în minte Isus? După cum știm cu toți, focul dă lumină, căldură, purifică și curăță, poate topi metalul și multe altele. Focul poate fi folosit și în scopul bun precum gătitul, încălzirea locuinței și altele. Focul în timpurile biblice era asociat adesea cu prezența lui Dumnezeu și cu acțiunile sale în lume și în viața poporului său. De exemplu, în Vechiul Testament, Dumnezeu își manifestă prezența prin folosirea focului, tufișul arzând care nu se consumă când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise (Ex3,2). Imaginea focului era folosită și pentru a simboliza gloria lui Dumnezeu (Ez 1,4.13), prezența sa protectivă (2Rg 6,17), sfințenia sa (Dt 4,24), judecata sa dreaptă (Zach 13,9), mânia sa împotriva păcatului (Is 66,15-16) și cuvântul său a fost asemănat adesea cu un foc (Mt 3,11). În Noul Testament, influența Duhului Sfânt este asemănată cu un foc (Mt 3,11), iar coborârea sa a fost reprezentată prin niște limbi de foc.

Textul evangheliei de astăzi ne spune că Isus dorește ca noi să fim tocmai ceea ce a spus. El dorește ca noi să fim arzători de iubirea și prezența sa în viețile noastre. Iar asta fiindcă focul iubirii sale arde toate impuritățile păcatului. Ne purifică și ne face sfinți. Iar iubirea este cea mai mare expresie a sa după cum am văzut în pătimirea și moartea sa.

Această iubire și prezență a lui Isus se aseamănă cu ceea ce spusese acest autor necunoscut când a descris așa zisul text intitulat O Iubire ca nimeni alta. Acesta spusese, Niciodată nu am simțit o iubire ca aceasta până acum. E o iubire ca nimeni alta. Ceva la care doar speram. O iubire cu prietenie, umor și inimă; o legătură atât de puternică încât nu se va rupe niciodată. O iubire care îți face zâmbetul mare de la o ureche la alta. O iubire care este jucăușă și fără pic de frică. O iubire care este frumoasă din interior în exterior și o iubire fără lacrimi, durere și dubiu. O iubire fără suflet, atât de tandră și adevărată și o iubire pe care am găsit-o doar în tine.

Astfel, prin acest foc al iubirii și prezenței, Isus dorește să ne schimbe de la simplul mers la biserică și observatori la un creștin activ și pe deplin angajat, dispus și deschis să îl urmeze și să îl imite prin a fi ascultător lui Dumnezeu și de a lucra pentru el ba chiar să și moară pentru el ca discipoli în lume. În același timp, pentru a face din viețile noastre, instrumente vizibile ale iubirii, bunătății, compasiunii și mântuirii sale în întreaga lume.

A fi creștini ascultători, pe deplin angajați și activi nu e asemenea următorului tată care a câștigat o jucărie la un bâlci însă era pasiv față de soția lui. El avea cinci copii. Când a ajuns acasă el și-a chemat toți copii pentru a-i întreba care din ei ar trebui să aibă cadoul. El i-a întrebat care este cel mai ascultător, care nu îi răspunde niciodată înapoi mamei și care face tot ce îi spunea ea. Cinci voci mici i-a răspuns în cor, Tu tăticule!

În încheiere să ne rugăm ca prin această iubire și prezență a lui Cristos în viețile noastre să avem o minte care să gândească asemenea lui Isus, o mână care să lucreze asemenea lui Isus, o inimă care să iubească asemenea lui Isus, un ochi care să vadă oameni în nevoie asemenea lui Isus, o gură care să rostească cuvinte asemenea lui Isus și o viață care să fie exact ca a lui Isus. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?