Lc 12,49-53
Isus în textul evangheliei de astăzi este un pic cam neglijent în cuvintele sale, când îl vom auzi spunând, Foc am venit să arunc pe pământ şi ce altceva vreau decât să se aprindă! Despre ce oare vorbea Isus?
Sunt sigur că mulți dintre noi am rămas un pic uimiți când Isus a declarat că va da foc pământului. Oare ce fel de foc avea în minte Isus? După cum știm cu toți, focul dă lumină, căldură, purifică și curăță, poate topi metalul și multe altele. Focul poate fi folosit 
și în scopul bun precum gătitul, încălzirea locuinței și altele. Focul în timpurile biblice era asociat adesea cu prezența lui Dumnezeu și cu acțiunile sale în lume și în viața poporului său. De exemplu, în Vechiul Testament, Dumnezeu își manifestă prezența prin folosirea focului, tufișul arzând care nu se consumă când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise. Imaginea focului era folosită și pentru a simboliza gloria lui Dumnezeu, prezența sa protectivă, sfințenia sa, judecata sa dreaptă, mânia sa împotriva păcatului și cuvântul său a fost asemănat adesea cu un foc. În Noul Testament, influența Duhului Sfânt este asemănată cu un foc, iar coborârea sa a fost reprezentată prin niște limbi de foc.
Textul evangheliei de astăzi ne spune că Isus dorește ca noi să fim tocmai ceea ce a spus. El dorește ca noi să fim arzători de iubirea și prezența sa în viețile noastre. Iar asta fiindcă focul iubirii sale arde toate impuritățile păcatului. Ne purifică și ne face sfinți. Iar iubirea este cea mai mare expresie a sa după cum am văzut în pătimirea și moartea sa.
