Lc 21,20-28
Marea suferință
Când Isus ne vorbește despre sfârșitul poporului evreu, el ne și spune să nu ne îngrijorăm. Iar când ne vorbește despre sfârșitul lumii, ne spune că noi va trebuie să stăm drepți și să ne ridicăm capurile fiindcă mântuirea noastră este aproape. De ce oare? Iar asta fiindcă:
Primul se datorează fidelității noastre față de Dumnezeu până la sfârșit. La sfârșit va fi doar o singură glorie care va dura veșnic. Toate aceste onoruri lumești vor trece. Toate gloriile umane vor trece. Laudele toate se vor risipi. Singura glorie care va dura veșnic va fi fidelitatea noastră față de Cristos.
În cartea sa intitulată Dincolo de foame, Mark Hatfield ne vorbește despre turul Calcutei alături de Maica Tereza și de vizita făcută la așa zisa Casă a muribunzilor în care copii bolnavi sunt îngrijiți până la sfârșitul zilelor lor și un dispensar în care săraci se alienau cu sutele pentru a primi îngrijiri medicale. Privind-o pe maica Tereza cum avea grijă de acești oameni, cum îi hrănea și cum îi îngrijea pe cei părăsiți de alți pentru a muri, Hatfield a fost copleșit de măreția pură a suferinței ei și a celor care o ajutau zi de zi. Cum puți suporta această mare greutate fără a cădea sub greutatea ei? a întrebat el la un moment dat. Iar ea a răspuns, Dragul meu senator, nu am fost chemată ca să am succes, am fost chemată ca să fiu fidelă. Așa că întrebarea e, suntem noi fideli la ceea ce Domnul ne-a chemat să facem?
În al doilea rând, fiindcă noi suntem recunoscători lui. Vă mai amintiți de cei zece leproși care i-au cerut lui Isus să îi vindece? Doar unul dintre ei s-a întors la Isus și i-a mulțumit. Ceilalți nouă s-au făcut vinovați de vina nerecunoștinței și de neglijarea gravă a Mântuitorului. Mai exact, noi români suntem aproximativ 19 milioane de oameni ca și popor, iar acești 19 milioane ar trebui să îi ofere lui Dumnezeu recunoștință și mulțumire pentru darurile pe care le-au primit în viața lor. Însă privind la statistica din evanghelia de astăzi ne dăm seama că de fapt numai 1 din 10 îi mulțumesc cu adevărat lui Dumnezeu.
Ce este recunoștința? Este un sentiment profund și intens de datorare lui Dumnezeu a tot ceea ce avem. Însă recunoștința ține de mai mult decât sentimentul de a te simți recunoscător. Însăși recunoștința presupune acțiunea ca răspuns lui Dumnezeu care ne oferă nouă darul. Doar priviți la ceea ce am primit deja, precum propria noastră viață, am îndrăznit noi să ne gândim la ne-existența care ar fi fost dacă noi nu am fi existat? Acest gând simplu ne inspiră să luăm în considerare mai profund și să decidem mai ferm ceea ce putem face pentru Dumnezeu și la cauza lui Dumnezeu în scurta noastră viață.
Iar al treilea e faptul că noi mereu suntem plini de speranță. Venirea Fiului Omului în glorie și putere a fost o imagine de speranță atât pentru biserica primară cât și pentru noi. Domnul ne-a promis că el se va întoarce și că ne va recompensa fidelitatea și iubirea, că ne va învia din morți și că el este fidel promisiunilor sale. Că va face în viețile noastre doar atunci când noi vom muri pentru noi înșine. Ne-a promis că vom avea parte de suferințe și de respingeri în numele lui, iar acestea a atins fiecare creștin care a trăit credința în mod autentic. Însă el ne-a mai promis și că va veni din nou și că va aduce recompensa, pacea și victoria pe care am meritat-o. Așa că întrebarea e, cum trăim speranța noastră în regele atot-puternic care trebuie să vină?
Dintr-o sursă necunoscută aflăm că cu mulți ani în urmă cercetători au făcut un experiment pentru a vedea ce efecte are speranța asupra celor care au parte de greutăți. Doi șoricei de laborator au fost plasați în tuburi de apă diferite. Acești cercetători l-au lăsat pe unul în apă și au descoperit că după o oră acesta se înecase. Celălalt șoricel se tot urca de-asupra apei și apoi cobora iar la fund. A ținut-o astfel timp de 24 de ore. De ce oare? Nu fiindcă aveau parte de scurte odihne ci fiindcă aveau speranța supraviețuirii.
Acest animal a sperat că dacă ei vor putea sta destul la suprafață vor reuși să supraviețuiască. Dacă speranța are o putere atât de mare pentru niște simple rozătoare, atunci cu atât mai mult efect ar trebui să aibă asupra vieților noastre. Amin
