Lc 1,5-25
Vestea nașterii lui Ioan
În textul evangheliei de astăzi, îngerul Gabriel îi vestește lui Zaharia că soția lui va zămisli un fiu în ciuda faptului că era destul de înaintată în vârstă și stearpă. Zaharia la început refuză să creadă iar pe deasupra îi era și frică, iar asta fiindcă el nu știa cum să de-a această veste celorlalți fără ca să fie etichetat ca nebun. Însă Dumnezeu îl cruță pe Zaharia de la această povară. El intervine și spune tot ce era de spus în locul lui Zaharia. Iar Zaharia a devenit mut şi nu a mai putut vorbi până în ziua în care sau împlinit toate acestea (v.9).
Problema lui Zaharia a fost aceea că el nu s-a încrezut în Dumnezeu. El a respins tot ceea ce i-a spus despre soția lui, că va avea un fiu, în ciuda faptului că nu putea avea și că era și bătrână. Era el plin de amărăciune împotriva lui Dumnezeu pentru toți ani în care acesta i-a ignorat rugăciunile de a avea un copil? Totul ar fi fost mult mai bine dacă el ar fi stat în liniște și și-ar fi petrecut timpul gândindu-se în loc să vorbească, atunci și-ar fi amintit că Dumnezeu a făcut o promisiune asemănătoare și lui Abraham, că va avea un copil la bătrânețe. El nu și-a amintit nici faptul că de multe ori în istoria mântuirii Dumnezeu a ales femei bătrâne și sterile pentru a aduce pe lume copii care să inițieze următoarea etapă a istoriei mântuirii. De exemplu, Sarah, mame lui Isaac; Ana, mama profetului Samuel, și mama fără nume al lui Samson. Era rușinos pentru o femeie iudaică să nu poată zămisli. Evrei credeau că era o pedeapsă de la Dumnezeu pentru un păcat pe care îl comisese femeia sau chiar strămoși ei. Însă aceste femei tot au continuat să se încreadă în Dumnezeu și să rămână credincioși lui.
Textul evangheliei de astăzi ne oferă ocazia de a reflecta la darul unui copil. Copii sunt daruri de la Dumnezeu oferit cuplului. A distruge asemenea copii e ca și cum i-ai da o palmă lui Dumnezeu pe față. Sincer mie milă de acele cupluri care mereu se roagă la Dumnezeu să le ofere și lor un copil din cauza faptului că soțiile nu pot zămisli. Însă mai presus de toate mă doare când aud de numeroși copii nenăscuți ce sunt avortați, uciși și omorâți de către propriile lor mame. Asta nu e doar o nedreptate și o încălcare gravă a drepturilor lor de a fi născut și de a trăi ci și o crimă oribilă comisă împotriva unui copil lipsit de apărare din pântecul mamei lui. Pântecul mamei devine acum un adevărat câmp de luptă în care copilul lipsit de apărare este considerat inamicul. Am dat zilele acestea de un studiu de caz din anii 1990 efectuat de Universitatea John Hopkins din Statele Unite, conform căreia, cu 30-40 de ani în urmă cea mai mare frică a copiilor din școlile generale erau: 1. Animalele, 2. A sta într-o cameră întunecată, 3. Locurile înalte, 4. Străini, 5. Zgomotele puternice. Copiilor de astăzi însă le este frică de următoarele: 1. Divorțul, 2. Războaie nucleare, 3.Cancer, 4. Poluare, 5. De a fi jefuit.
Va trebui să îi iubim pe copii noștri, Dumnezeu ne cheamă la aceasta. Pentru a ne putea iubi copii, Dr. Ross Campbell în cartea sa intitulată Cum să îți iubești cu adevărat copilul, a spus că noi trebuie mereu să ne amintim că:
- Ei sunt copii.
- Ei au tendința să se comporte ca copii.
- Mare parte din comportamentul copilăresc e enervant.
- Dacă îmi fac partea mea de părinte și îi iubesc în ciuda comportamentului lor copilăresc, ei vor fi capabili să se maturizeze și să renunțe la aceste căii copilărești.
- Dacă doar îi iubesc atunci când mă mulțumesc pe mine (iubirea condiționată), și le ofer iubirea mea doar atunci, ei nu vor simți iubirea adevărată. Iar asta în schimb îi va face nesiguri, își vor distruge imaginea de sine, și îi va opri din a merge mai departe spre un mai bun control-de-sine și un comportament mult mai matur. Prin urmare, comportamentul lor este responsabilitatea mea dar este și a lor.
- Dacă îi iubesc necondiționat, atunci ei se vor simți bine despre ei înșiși, și vor fi confortabili cu ei înșiși. Ei apoi vor fi capabili să își controleze anxietățile, și comportamentul lor odată cu înaintarea spre maturitate.
Pentru noi, prin acest text evanghelic, Dumnezeu ne spune că trebuie să ne încredem complet în el, ca răspuns al nostru la marea sa iubire pentru noi. Însă am citit într-o revistă intitulată Jurnalul doamnelor de casă (Sept., 1981), un studiu de caz în care s-a pus întrebarea, În cine te încrezi? Răspunsurile au fost: 40%- Walter Cronkite, Papa Ioan Paul al II-lea-26%, Billy Graham-6%, și doar 3% au răspuns că se încred în Dumnezeu. Amin
