22 decembrie – 2

Lc 1,46-56

Cântul Mariei

Un preot într-una din omiliile sale a menționat faptul că Stanley Jones spusese că Magnificatul Mariei este cel mai revoluționar document din lume. Pentru faptul că:

Unu, Maria cântă despre revoluția morală în care Dumnezeu i-a binecuvântat pe cei umili și mici. Isus a spus, Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire (Mt 5,7). Dacă un om își pune viața împotriva celei a lui Cristos, atunci el cu siguranță va fi umilit. Cristos ne permite să ne vedem pe noi înșine pentru ceea ce suntem, că suntem nimic! Fără mine nu puteți face nimic, ne-a spus el. A ne vedea pe noi înșine în această lumină dă o lovitură de moarte mândriei noastre.

Asemenea povestioarei de care am dat zilele acestea, că e și adevărată sau e doar ficțiune nu știu, despre cel mai mare campion de box de categorie grea din lume, Muhammad Ali într-unul din zborurile sale către unul din aranjamentele făcute de Ravi Zacharias. Numele lui Ali nu a fost niciodată un sinonim cu umilința motiv și pentru care am spus că nu știu dacă această poveste e realitate sau ficțiune. În timpul zborului, aeronava a intrat într-o tulburență medie datorată condițiilor meteo nefavorabile. Toți pasageri știau că când se aprinde semnalul, tulburențe moderate, practic li se spune dacă ai vreo credință religioasă, atunci e timpul să începi să o exprimi. Pasageri au început să procedeze după cum și se spusese, să își pună centurile imediat. Toți au făcut astfel cu excepția lui Ali. Observând aceasta, însoțitorul de zbor s-a apropiat de el și i-a cerut să respecte ordinele pilotului. Însă când a auzit ce i s-a spus Ali a răspuns că Superman nu are nevoie de centură. Însoțitorul de zbor a fost destul de perspicace și i-a răspuns înapoi Superman nu avea nevoie nici de un avion.

Doi, Maria cântă despre revoluția socială în care Dumnezeu îi binecuvântează pe cei săraci și nevoiași. Isus ne-a spus în această privință, Fericiți voi, cei săraci, căci a voastră este împărăția lui Dumnezeu (Lc 6,20). Aceasta este o veste bună mai ales pentru noi, cei săraci. De ce oare?

Mari învățați catolici au creat fraza pe care cu siguranță ați mai auzit-o deja de Opțiunea preferențială a lui Dumnezeu, pentru cei săraci pentru a descrie fenomenul pe care ei l-au găsit de-a lungul Vechiului și Noului Testament în ceea ce privește parțialitatea lui Dumnezeu față de cei săraci și dezavantajați. De ce a scos Dumnezeu în evidență pe cei săraci pentru o atenție specială față de celelalte grupuri? Ne întrebăm. Ce îi face pe săraci să merite grija lui Dumnezeu? Monika Hellwig scrisese și listase avantajele următoare pentru faptul de a fi sărac, avantaje care ar putea fi și motivele grijii lui Dumnezeu:

  1. Săraci știu că ei sunt într-o nevoie urgentă de mântuire.
  2. Săraci își cunosc dependența de Dumnezeu și de oameni puternici însă și inter-dependența unuia de celălalt.
  3. Săraci își pun siguranța nu doar în lucruri ci și în oameni.
  4. Săraci nu au un simț exagerat al importanței lor și nici o nevoie exagerată de intimitate.
  5. Săraci așteaptă puțin de la concurență și foarte mult de la cooperare.
  6. Săraci pot distinge între necesități și luxuri.
  7. Săraci pot aștepta fiindcă ei au dobândit o răbdare stăruitoare născută din dependența conștientă.
  8. Temerile celor săraci sunt mai realiste și mai puțin exagerate fiindcă ei deja cunosc faptul că omul poate supraviețui unei dorințe și suferințe mari.
  9. Când săracilor li se predică evanghelia, ea sună asemenea unei vești cu adevărat bune și nu asemenea unei amenințări sau a unei cerți.
  10. Săraci pot răspunde chemării evangheliei cu un anumit abandon și cu o totalitate necomplicată fiindcă ei au atât de puține de pierdut și sunt gata pentru orice.

Și într-un final, Maria cântă de revoluția economică în care Dumnezeu îi binecuvântează pe cei săraci și pe cei înfometați. Isus a spus, Fericiţi voi, care acum sunteţi flămânzi,
căci vă veţi sătura (Lc 6,21)
. Într-o societate lipsită de Dumnezeu, fiecare om se descurcă de unul singur.

Însă pentru noi creștini, fiecare este păzitorul fratelui său. De aceea și trebuie să ne iubim unul pe altul și să ne slujim unul pe altul. După cum spusese și Isus, căci am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi mi-aţi dat să beau, am fost străin şi m-aţi primit (Mt 25,35).

În încheiere vă invit să nu uităm niciodată că persoanele care fac cu adevărat o diferență în viața noastră nu sunt cei cu cele mai multe recomandări, cu cei mai mulți bani sau premii. Sunt cei care cărora le pasă. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}