Mt 16,13-19
Mărturisirea lui Petru
Astăzi celebrăm sărbătoarea Catedrei Sfântului apostol Petru. Sărbătoarea Catedrei Sfântului apostol Petru a fost celebrată, la Roma, încă din primele secole ale Bisericii, în ziua de 18 ianuarie, zi în care se comemora momentul în care Petru a ținut prima Liturghie în Roma. Conform tradiției, Petru a stat la Roma timp de 25 de ani, ceea ce înseamnă că momentul în care sa stabilit la Antiohia a fost de trei ani de la înălțarea lui Isus la cer, din moment ce a ajuns la Roma în cel de-al doilea an al domniei împăratului Claudiu. Fără îndoială e faptul că Petru a părăsit Ierusalimul în momentul în care au izbucnit persecuțiile de după martiriul lui Ștefan (Fap 8,1), după care a rămas la Antiohia până la evadarea miraculoasă din închisoare și din mâinile lui Irod Agripa din Ierusalim în anul 43, în perioada Paștelui (Fap 12). Știind că avea să fie urmărit în Antiohia, cunoscut deja ca fiind centrul activității sale, Petru s-a îndreptat spre Roma.
Sărbătoarea Catedrei sfântului apostol Petru la Antiohia adică comemorarea fondării catedrei sale la Antiohia a fost și ea celebrată la Roma în ziua de 22 februarie. Sfântul Ioan Cristostomul a spus că sfântul Petru a stat acolo o perioadă destul de lungă. Sfântul Grigore cel Mare a spus că el ar fi fost episcop de Antiohia timp de șapte ani. În toată acea perioadă el nu doar a stat acolo ci a condus întreaga sa activitate apostolică cu multă înțelepciune.
Însă cum putem noi celebra o bucată de mobilă în loc să celebrăm o persoană? Ideea celebrării sărbătorii unui scaun cu siguranță îi va surprinde pe unii. La urma urmei, un scaun special sau un loc de onoare este o cale destul de familiară și recunoscută de a desemna o persoană cu o autoritate înaltă în cadrul unei organizații. De exemplu, în palate, regii stau pe un tron, în sălile de judecată, judecătorii stau și ei pe un scaun înalt, catedralele își trag numele de la scaunul special al episcopului, catedra. Timp de mulți ani, mulți au spus că Catedra sfântului apostol Petru face referință la tronului sfântului Petru, tronul papei care este un simbol al puterii și autorității sale de guvernare a întregii Bisericii. Însă această sărbătoare nu se concentrează pe o bucată de mobilă ci pe rolul unic al sfântului Petru în Biserică, un rol care este continuat de succesori lui, adică sfântul părinte papa. Fiecărui papă, de-a lungul istoriei, i s-a încredințat autoritatea acordată lui Petru. Astfel, fiecare papă, simbolic, stă pe catedra sfântului apostol Petru.
Însă în ultima perioadă, unii învățați ai bisericii au venit cu o altă explicație. Că, în timpurile antice, romani obișnuiau să se adune împreună la aniversarul morții unui membru decedat al familiei, la mormântul acestuia pentru a se ruga și pentru a lua masa. În cadrul acelei mese ei puneau un scaun gol la mormânt pentru cel răposat. Astfel, se crede că datorită acestui obicei, cel mai probabil, primi creștini se adunau în secret la mormântul sfântului Petru pentru că le era frică să nu fie prinși de autoritățile romane. Ei puneau un scaun de lemn în fața mormântului și celebrau o masă funerară simplă pentru primul lor episcop. Scaunul gol simboliza prezența constantă a sfântului Petru din mijlocul lor. La urma urmei, sfântul Petru și toți succesori lui sunt slujitori slujitorilor lui Dumnezeu. Prin urmare, 22 februarie, ar putea fi de fapt aniversarul morții sau ziua funerară a sfântului Petru.
Textul evangheliei de astăzi ne prezintă mărturisirea sfântului Petru. Însă această mărturisire este atât de superficială, fiindcă mărturisirea lui este una făcută doar cu buzele, cu corzile sale vocale și nimic mai mult ori mai profund de atât. El i-a spus lui Isus, Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu! (v.16). Însă trist e faptul că el nu a înțeles de ce Isus, Mesia trebuia să sufere. Acesta e și motivul pentru care în versetul următor, 20 al aceluiași capitol 16, Isus îl numește satană. Isus îl vede apoi ca pe un obstacol în planul lui Dumnezeu.
Ceea ce admir cel mai mult la apostolul Petru e tocmai angajamentul și mărturisirea lui de după învierea lui Isus din morți, în ciuda tuturor decăderilor sale, a dubiilor (Mt 14,28), a laudei (Mc 14,27-31), a somnului (Mc 14,37), a loviturii (In 18,10), a îndepărtării (Lc 22,54), a statului cu cei nelegiuiți (Lc 22,55), îl neagă pe Domnul (Lc 22,57-62). În ciuda tuturor acestor decăderi ale sale Isus tot îl restaurează, se roagă pentru el (Lc 22,31.61), convingerea sa, lacrimile și căința sa (Lc 22,61-62), plânge și fuge la mormânt (In 20,1-4), primește un mesaj de la Domnul (Mc 16,7), are o întâlnire particulară cu Domnul (Lc 24,34), este restaurat public la slujire (In 21.15-17), și a mărturiei sale plină de curaj pentru Cristos (Fap 3,14).
W. Wiersbe a spus la un moment dat despre apostolul Petru că avea picioare nestatornice însă Andrei l-a adus la Isus. Iar apoi într-o noapte Petru a avut picioarele ude fiindcă umbla pe apă. Apoi a avut picioarele spălate când Isus a îngenuncheat în fața lui și i-a spălat picioarele (In 13). A avut picioare rătăcitoare când l-a negat pe Domnul. Însă mai presus de toate, a avut picioare dispuse, Cât de frumoase sunt picioarele celor care aduc veşti bune. (Rom 10,15).
În încheiere vă invit să reflectăm la următorul lucru: Printre apostoli, cel mai de succes a fost Iuda, pe când Petru a fost cel mai mare eșec. Iuda a avut succes atât pe plan financiar cât și politic, controlând punga cu bani ai apostolilor, manipulând forțele politice în ziua în care și-a atins scopul propus. Petru, însă, a avut parte de eșec, fiind incapabil din punct de vedere social și neputincios în timp de criză. În momentul arestării lui Isus a cedat, l-a renegat după care a fugit. Un lucru e clar, că nu e un prieten pe care l-am vrea în timp de pericol. În ziua judecății finale, însă, situația va fi exact inversă. Iuda este acum etichetat ca trădător iar Petru este unul dintre cele mai onorate nume din Biserică și din lume. Iuda este un răufăcător iar Petru un sfânt. Și totuși, lumea continuă să caute succesul, asemenea lui Iuda, putere financiară și politică, și caută să se apere de eșecurile lui Petru, de neputința și incapacitatea sa. Amin
