Mt 23,1-12
Denunțarea fariseilor și cărturarilor
Se potrivesc oare cuvintele noastre cu ceea ce punem în practică? În textul evangheliei pe l-am auzit astăzi am văzut cum Isus îi mustră pe cărturari și farisei pentru practicile lor de fațadă. Pentru toate practicile și mijloacele lor prin care doresc să devină modele și observatori buni. Și vedem cu toți cum observau ei toate ritualurile și reglementările iudaismului. Trist e faptul că intențiile lor bune erau decimate fiindcă ei căutau respect și onoare pentru ei înșiși și nu făceau aceste lucruri pentru gloria lui Dumnezeu și a cuvintelor sale. Ei doreau ca oameni să îi trateze ca mari învățători și conducători, plăcându-le totodată să fie numiți Rabbí, Învățător, sau chiar Părinte. Însă, din păcate, practicile credinței lor erau mai degrabă o povară decât o bucurie pentru poporul pe care ar fi trebuit să îl slujească. Ei nu erau conștienți de răul pe care îl făceau prin obligarea poporului.
Isus respinge toate aceste trei titluri de onoare (vv.8-12): rabbi, tată, maestru. Oară să fie Isus împotriva folosirii acestor titluri. Sau el doar direcționează această dispută ascuțită către farisei și cărturari? Această interzicere nu trebuie înțeleasă literalmente ci trebuie pusă în acest context al ei. Dacă înțelegem literalmente această interzicere și o scoatem din context, atunci asta înseamnă că noi nu trebuie să îl numim pe medic doctor, sau oricare alt cineva maestru; sau pe tatăl nostru fizic sau tatăl spiritual sau pe preot părinte. Asupra a ceea ce e Isus împotriva este faptul ca creștini să se folosească de aceste titluri doar din simplă ostentație, aroganță sau pompozitate. Isus dorește ca noi toți să conștientizăm faptul că orice paternitate pe care ar putea să o aibă cineva este de la Dumnezeu și că de la el se trage toată paternitatea pământească.
În viața noastră de zi cu zi, avem tendința să îi imităm pe cărturari și farisei. Adesea suntem atât de zeloși în ceea ce facem încât nu mai reușim să realizăm că facem mai mult rău decât bine celor din jurul nostru. De asemenea, suntem răniți și triști din cauza păcatelor conducătorilor bisericii. Însă, evident e faptul că noi, niciodată nu trebuie să le socotim păcatul, al lor sau al celorlalți credincioși, ci va trebui să confruntăm problema, nu cu resemnare, ci în mod pozitiv și într-o perspectivă mai largă, ba chiar și cu un pic de umor. Haideți să nu mai ascundem sau să negăm opera răscumpărătoare a lui Cristos prin Biserică, prin condamnarea ei sau chiar prin a o abandona.
Asemenea următoarei experiențe a unui preot pe care o spusese într-una din predicile sale, că într-o bună zi pe când mergea cu dubița a fost surprins să audă aceste cuvinte din partea unei femei din fața lui care a spus, Am să merg la Biserică. Nu am mai fost de foarte mult timp la o biserică catolică. Comportamentul liderilor noștri este foarte urât. Preotul se întreba apoi, dacă lideri celorlalte comunități ecleziale sunt mai buni decât cei unde fusese acea femeie până atunci. Sau dacă instituția este mai bună și mai mare decât păcătoși care o ocupă?
Acesta este motivul pentru care Cristos dorește ca noi să avem o umilință și o simplitate dumnezeiască asemenea lui. Duhul Sfânt ne-a revelat această umilință a lui Isus care este blând și smerit cu inima. El s-a golit pe sine însuși, spune apostolul Paul, de divinitatea sa pentru noi (Cf Fil 2,5-11). A îmbrăcat umilința, condiția noastră umană, a crucii, pentru mântuirea noastră. Nimeni la fel de mare precum Cristos nu a umblat vreodată pe acest pământ și nici nu o va face. Nimeni la fel de umil ca Cristos nu a umblat vreodată pe acest pământ și nici nu o va face.
De asemenea cuvântul discipol înseamnă cineva care ascultă pentru a învăța. Isus ne arată calea către tatăl, calea păcii, bucuriei, dreptății, sfințeniei și a fericirii adevărate. Ne arată calea prin a se umili pe sine însuși ca sclav de dragul nostru. Se umilește pe sine, chiar și cu moartea pe cruce, pentru ca noi să putem să înviem și să ne înălțăm și noi la dreapta Tatălui în ceruri. Amin
