Lc 6,36-38
Judecarea aproapelui
Într-un spital de nebuni, un reporter insistent tot întreba doctorul responsabil cum află dacă o persoană este „normală” sau nu. Doctorul l-a un moment dat i-a spus, Facem testul căzii. Adică, umplem cada cu apă și îi dăm pacientului o lingură, un pahar și o găleată și îi cerem să golească cada.
Aha! O persoană normală ar folosi găleata nu? A întrebat reporterul. Nu! O persoană normală ar scoate capacul de scurgere. Dorești o cameră sau un separeu? A fost răspunsul doctorului.
În textul evangheliei de astăzi, Isus ne-a sfătuit să fim milostivi, să nu judecăm și să nu condamnăm, să iertăm greșelile pe care le vedem și să fim generoși în aprecierea celor din jur. Cineva spusese la un moment dat că în unele situații din viață nu avem cum să scăpăm de obligația de a face judecăți chiar și asupra caracterului moral al celorlalți. Părinți, logodnici, angajați, judecători civili, administratori bisericești și mulți alți asemenea, toți aceștia au această obligație. Un lucru e clar că răul trebuie condamnat. Isus însuși a făcut aceasta. Învățăturile lui Isus ne avertizează însă împotriva uzurpării judecății definitive a lui Dumnezeu, care el singur vede inimile. În contrast cu judecata lui Dumnezeu, noi va trebui să recunoaștem judecățile noastre ca fiind tentative, parțiale și nepotrivite.
Fi milostiv. Isus ne-a poruncit să fim milostivi, să avem compasiune. Asta înseamnă mai mult decât simpla imitație. Asta înseamnă că atitudinile lui Dumnezeu vor trebui să fie atitudinile noastre. Modul său de a se comporta cu noi va trebui să devină unul natural și pentru noi când noi avem de-a face cu cei din jur. Asta nu e o opțiune ci o obligație creștină. De ce ne poruncește el aceasta? Iar asta fiindcă sunt atât de multe suflete care au nevoie de iubirea și milostivirea lui Isus iar noi ca discipoli ai săi, suntem chemați să fim martori vii ai milostivirii și iubirii sale. E responsabilitatea noastră ca și creștini să fim imagini vii ale lui Isus.
Nu judecați și nu condamnați. Încearcă oare Isus să ne sperie? Da! Isus dorește să scoată în evidență gravitatea judecării și a condamnării celorlalți și de modul în care aceasta poate amenința mântuirea noastră. Isus ne invită să nu luăm calea mândriei sau a ego-ului fiindcă acestea ne vor duce la condamnare ci să alegem calea virtuții. Cine dorește să fie condamnat? Ce păcătos nu ar dori să aibă parte de experiența iertării lui Dumnezeu? Aceasta este chemarea noastră, iertarea și ispășirea noastră. Isus a spus, Iubiți-vă unul pe altul așa cum eu v-am iubit pe voi (In 15,12).
Iartă greșelile celorlalți. Iertarea este un alt aspect serios al lui Dumnezeu. El însuși a spus că dacă noi nu îi iertăm pe ceilalți, atunci nu vom mai fi capabili să experimentăm iubirea lui Dumnezeu și iertarea sa în viețile noastre. De fapt, apostolul Paul a spus că ori de câte ori refuzăm să iertăm, de fapt permitem satanei să aibă controlul mai tare asupra vieților noastre (2Cor 2,11). De aceea va trebui să iertăm.
Fi generos în aprecierea celor din jur. Poate că odată la o sută de ani o persoană ar putea fi ruinată de laudele excesive, însă cu siguranță că odată la fiecare minut cineva moare în interior din lipsa laudei. Sfântul Paul spusese, Să nu iasă din gura voastră nici o vorbă rea, ci ceva bun, spre edificare, așa cum trebuie, ca să dea har celor ce ascultă (Ef 4,29). Amin
