Ex 20,1-17
1Cor 1,22-25
In 2,13-25
Ori de câte ori construim o clădire mereu avem grijă ca fundația să fie făcută cum trebuie. Plantele nu au cum să crească fără rădăcini. Fundațiile sunt fundamentale la clădiri iar rădăcinile sunt fundamentale la plante. În același mod, principiile sunt fundamentale în religie.
Astăzi este a treia duminică din Postul Mare. Dacă revenim la lecturi, mai ales la evanghelia ultimelor două duminici ale postului, am putea spune că ele sunt interconectate. În prima duminică, după botezul său, Duhul l-a dus pe Isus în pustiu. Acolo a stat timp de 40 de zile și 40 de nopți în rugăciune, post și a fost ispitit de diavol în deșert. Însă Dumnezeu a venit în ajutorul lui prin îngeri săi. Acest moment eu îl numesc ca experiența de deșert a lui Isus cu Dumnezeu. În cea de-a doua duminică, Isus a luat cu sine trei discipoli și au mers pe munte unde Isus si-a schimbat înfățișarea în timp ce se ruga. Acest moment eu îl numesc ca experiența muntelui lui Isus în întâlnirea sa cu Dumnezeu. Textul evangheliei de astăzi însă ne-a vorbit despre curățarea templului de către Isus. Templul este un loc special de întâlnire cu Dumnezeu. Astăzi nu vom vedea fața glorioasă a lui Isus, ci vom vedea fața sa mânioasă, nervoasă. Isus nu este fericit cu ceea ce vede fiindcă modul în care era organizat cultul de la templu nu mai reflecta ideea originală a lui Dumnezeu de comunitate în adorare. El a găsit oameni care vindeau animale și schimbau bani în casa Tatălui său ceresc. După ce a făcut un bici din funii, Isus alungă animalele și răstoarnă mesele schimbătorilor de bani. Isus își pierde farmecul. Isus pierzându-și farmecul e ceva ce e de neconceput. De neconceput fiindcă noi îl știm pe Isus ca fiind blând, umil, milostiv, plin de compasiune, bun și iubitor. Pentru noi, Isus pierzându-și farmecul e ceva ce nu se potrivește deloc cu caracterul său.
De fapt, dacă stăm să privim mai îndeaproape situația, vom observa că Isus nu avea nici un motiv ca să se enerveze. Iar asta fiindcă, oile, porumbeii și vitele pe care le vindeau comercianți erau de fapt destinate a fi sacrificate în templu. Vânzarea lor în zona templului era extrem de convenabil pentru pelerini fiindcă ei nu mai trebuiau să meargă departe pentru a le cumpăra și tot la fel și cu schimbători de bani. Însă Isus se supără pe ceea ce fac ei și le spune, “Luați acestea de aici! Nu faceți casa Tatălui meu casă de negustorie! (v.16). Care să fie motivul pentru aceste cuvinte? Motivul lui este cel al compasiunii sale față de oameni săraci care erau exploatați de aceștia precum și nerespectarea cultului de la templu și a abuzului tolerat de autoritățile religioase.
Însă lecturile din această Duminică ne amintesc că va trebui să ne întoarcem la trei principii fundamentale ale vieții noastre creștine.
Primul principiu este relația. Creștinismul nu este doar o religie ci este și o relație. Esența eticii lui Isus nu este doar o lege și o relație a persoanei cu Dumnezeu. Ne rugăm, adorăm, participăm la sfânta Liturghie și citim Biblia fiindcă dorim să ne aprofundăm acea relație cu El.
Ne aprofundăm nu doar relația noastră cu El ci și relațiile noastre cu cei din jurul nostru. Indieni din America de Nord aveau o foarte frumoasă definiție a prietenului. Pentru ei cuvântul prieten este cineva care poartă durerile mele pe spatele lui. Prin urmare putem spune că dacă o persoană vine la noi pentru un sfat, cel mai adesea, nu dorește nimic altceva decât prezența noastră, urechea noastră ascultătoare, grija tăcută și mai puțin sugestiile și soluțiile noastre la problemele lor. Eu însumi am avut parte de această experiență. Sunt atât de mulți oameni care vin pentru sfaturi și totuși când îi ascult observ că nu au nevoie de sfatul meu ci doar de o persoană care să îi asculte.
Al doilea principiu este încrederea. Încrederea sau dependența de Dumnezeu este mai fundamentală nevoilor noastre decât dependența de lucrurile materiale. Fără îndoială e faptul că bani sunt al șaselea simț ce ne permite să ne bucurăm de celelalte cinci. Însă imaginea comercianților ce sunt alungați de Isus din templu ne avertizează și ar trebui să ne trezească din preocuparea noastră de bani. Acest principiu secund îmi amintește de ceea ce spusese cineva că bani pot cumpăra mâncare însă nu și apetitul; bani pot cumpăra medicamente însă nu și sănătatea, bani pot cumpăra totul însă nu și fericirea.
Cunosc o persoană care a avut totul în viață, bani, sănătate, mâncare, case, mașini, soție frumoasă și multe altele. El lucra opt ore pe zi doar pentru a strânge mai mulți bani însă într-un final a ajuns să se sinucidă. De aceea va trebui să ne bazăm pe Dumnezeu fiindcă fără el nu putem face nimic.
Al treilea principiu este reînnoirea. Religia e în inimă și nu în genunchi. Iar asta fiindcă indiferent de cât de multe ore stăm în genunchi în rugăciune pe podeaua bisericii dacă nu ne schimbăm inima în mai bine, nimic nu se va întâmpla niciodată. Un preot spusese la un moment dat că inimile noastre ar trebui operate fiindcă ele sunt pline de nebunie precum, ură, invidie, mânie, resentimente și timiditate.
Sunt trei principii fundamentale ale vieții creștine: relația, încrederea și reînnoirea.
În încheiere aș dori să vă împărtășesc o povestioară scrisă de sfântul Efrem Sirul, în opera sa intitulată Viața lui Abraham despre un călugăr intitulat Abba Abraham care a fost un om sfânt și un mare ascetic. El nu a mânca nimic altceva decât ierburi și rădăcini timp de 50 de ani. A trăit simplu și foarte auster în totală disciplină cu sine însuși. Fratele lui mai tânăr murise lăsând în urmă o fiică de care nu avea cine să aibă grijă. Așa că Abba Abraham și-a luat nepoata și a hrănit-o și prețuit-o enorm. Maria a crescut și a devenit extrem de frumoasă, atât în trup cât și în suflet. Ea l-a urmat pe Abraham, s-a rugat cu el și a fost plină de har.
Într-o bună zi, un gânditor rătăcitor s-a oprit la Abba Abraham pentru o mică pauză. S-a minunat de frumusețea fetei. În timp ce profita de ospitalitatea oferită de Abba Abraham care era în vizită la alți călugări, acesta s-a lăsat copleșit de pofte și a violat-o pe săraca fată.
Fata acum era atât de rănită și rușinată încât fugise de unchiul ei și s-a dus în oraș unde, simțindu-se atât de violată și necinstită a devenit prostituată. În zadar și-a căutat nepoata Abba Abraham, până când a auzit câteva luni mai târziu că ea se afla la o anumită tavernă.
Abba Abraham s-a deghizat în ofițer de armată și s-a dus în acea tavernă. A dat comandă la o sticlă de vin și un platou cu carne de vită, mâncând după plăcerea inimii și bând totul spre amuzamentul privitorilor lui. După ce și-a terminat cina, l-a întrebat pe proprietarul tavernii de o fată pe nume Maria. Am venit de departe pentru iubirea Mariei, i-a spus acesta.
Maria a fost adusă la el, însă ea nu l-a recunoscut pe acel soldat băut. Acesta a apucat-o și ea i-a spus, Ce anume dorești, bătrâne? S-a uitat îndelung în ochii ei și i-a spus cu compasiune, Am venit de departe pentru iubirea Mariei.
La auzul vocii sale, ea și-a recunoscut unchiul și a plâns amar. Maria s-a întors acasă cu Abraham ca nepoata lui preaiubită. A devenit cunoscută ca Sfânta Maria prostituata. Abba Abraham, care nu mâncase timp de 50 de ani, a făcut aceasta în acea noapte, pentru iubirea Mariei. Atât de puternică era iubirea pe care i-o purta. Amin
