Mt 18,21-35
Parabola servitorului neîndurător
Un psihiatru faimos pe nume dr. Karl Menninger a spus la un moment dat că dacă și-ar putea convinge bolnavi din spitalele psihiatrice că păcatele lor au fost iertate, atunci 75% dintre ei ar ieși a doua zi pe ușă complet sănătoși.
Unul dintre cele mai frumoase cuvinte din orice limbă este cel de iertare. Cuvântul este sa unul obișnuit însă esența lui constă în ceea ce presupune, adică oferire. A ierta înseamnă să oferi cuiva o formă de eliberare de răul pe care ți l-a făcut. Înseamnă să renunți la orice formă de răzbunare.
În această privință putem găsi în Biblie cinci tipuri de iertare. Primul este iertarea judiciară. Aceasta este o iertare veșnică de toate păcatele din partea celui care ni l-a încredințat pe Cristos (Fap 26,18; Ef 1,7). A doua este iertarea paternă. Aceasta este o restaurare a prieteniei cu Dumnezeu după ce am comis păcatul. Condițiile ei sunt două, spovada (1In 1,9; In 13,4-10) și iertarea celorlalți. Al treilea este iertarea personală. Aceasta este o restaurare a prieteniei noastre cu ceilalți. Asta e atât de importantă fiindcă Isus ne-a învățat că noi suntem iertați dacă suntem dispuși să îi iertăm și noi pe ceilalți (Mt 6, 14-15). Al patrulea este iertarea socială. Aceasta este o restaurare a prieteniei noastre cu societatea (In 8,1-10). Ar putea presupune și o atitudine personală sau o implicare mai multă într-un program sau slujire din parohia noastră. Al cincilea este iertarea eclezială. Aceasta este o restaurare a prieteniei noastre cu biserica (2Cor 2,5-11). Această iertare presupune și o disciplină prealabilă din partea bisericii. Scopul disciplinei este restaurarea, iar iertarea presupune căința și restaurarea.
Pentru evrei iertarea celorlalți nu doar că era o datorie ce trebuia împlinită ci era și o parte a vieții lor religioase. De exemplu în cartea lui Ben Sirah (28,2) putem citit că Iartă-i aproapelui tău nedreptatea şi, atunci când te vei ruga, păcatele îţi vor for fi dezlegate! Însă sunt și anumite limitări sau altfel spus ei numărau iertările pe care le făceau celorlalți oameni. Un astfel de exemplu îl putem găsi în cartea lui Iob (33,29) unde putem citi Iartă-l pe om de două ori, ba chiar de trei ori. Mare parte din lideri evreilor din acel timp propuneau ca e mai mult decât suficient să ierți omul de patru ori.
În textul evangheliei de astăzi am văzut cum Petru, crezând că a depășit învățăturile rabinilor, îi face o propunere lui Cristos, de a ierta pe aproapele de șapte ori, cifră care reprezenta perfecțiunea la evrei. Semnifica întregul, asemenea creației care a fost desăvârșită în șapte zile. El crezuse că era foarte generos, prin urmare merita aprecierea lui Cristos. Însă Isus îi răspunde că Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la șaptezeci de ori şapte. Cu alte cuvinte, Isus le cere discipolilor săi să îi ierte pe cei din jur fără limite, întotdeauna. Mai ales că iertarea ține mai ales de iubire și nu de număr.
Un lucru e clar, că iertarea este foarte grea, mai ales dacă suntem răniți din cauza unor probleme vechi, respingeri sau umilințe, suspiciuni sau neîncredere. Iertarea doare, mai ales când e extinsă la cineva care chiar are nevoie de ea, care nu a meritat-o și care s-ar putea folosi de ea. Iertarea costă mai ales când presupune acceptarea și nu cererea, sau răsplata pentru răul provocat, eliberarea celuilalt în locul obținerii răzbunării, ajungerea la el cu iubire în loc să renunțăm la resentimente.
Însă iertarea este o nevoie a noastră profundă și în același timp cea mai mare realizare a noastră. Va trebui să dăm drumul celeilalte persoane prin mărturisirea păcatelor noastre și prin rugăciune. Aceasta e adevărata iertare. Va trebui să contribuim la iertarea vindecătoare de care avem nevoie și după care tânjește atâta lume.
Să nu uităm că e mai simplu dacă iertăm și uităm decât să ne amintim și să ținem ranchiună. Amin
