Is 52,13-53,12
Evr 4,14-16;5,7-9
In 18,1-19,42
Astăzi aș dori să mă distanțez puțin de stilul clasic de predică pentru a vă relata o povestioară intitulată Isus întreabă, Mă iubești?, care mi se pare mult mai potrivită pentru celebrarea de astăzi a gestului suprem de iubire pe care Cristos l-a făcut pentru noi prin oferirea propriei sale vieți pentru noi. Povestea sună cam așa:
Într-o zi m-am trezit dis de dimineață pentru a privi răsăritul soarelui.
Și m-am minunat la cât de frumoasă este creația lui Dumnezeu, atât de frumoasă încât m-a lăsat fără cuvinte cu care să o pot descrie.
În timp ce admiram, l-am lăudat pe Dumnezeu pentru minunata sa lucrare.
După câteva clipe, am simțit prezența Domnului lângă mine.
El m-a întrebat,
Mă iubești?
Am răspuns,
Desigur, Doamne! Tu ești Domnul și Mântuitorul meu!
Apoi a întrebat,
Dacă ai fi avut un handicap fizic, m-ai mai iubi?
Am rămas surprins. Am privit la brațele mele, picioarele și restul trupului meu și m-am întrebat la cât de multe lucruri nu aș fi capabil să le fac, lucruri care acum le i-au ca pe un drept. Și am răspuns, Ar fi fost mai greu, Doamne, dar tot te-aș iubi.
Apoi Domnul a spus,
Dacă ai fi orb, tot ai mai iubi creația mea?
Cum aș putea iubi ceva fără să fiu capabil să îl văd? Apoi m-am gândit la toate persoanele oarbe din lume și la cât de multe dintre ele tot îl iubesc pe Dumnezeu și creația sa.
Așa că am răspuns, E greu să mă gândesc la asta, dar tot te-aș iubi.
Apoi Domnul m-a întrebat,
Dacă ai fi surd, tot ai mai asculta cuvântul meu?
Cum aș putea să ascult ceva dacă sunt surd? Apoi am înțeles.
A asculta Cuvântul lui Dumnezeu nu presupune numai simpla folosire a urechilor, ci a inimilor noastre. Am răspuns, Ar fi greu, dar tot aș asculta Cuvântul tău.
Apoi Domnul m-a întrebat,
Dacă ai fi mut, ai mai lăuda Numele meu?
Cum aș putea să laud fără voce?
Apoi mi-am dat seama: Dumnezeu dorește ca noi să cântăm cu inima și sufletul nostru. Nu contează deloc cum sună. Iar al lăuda pe Dumnezeu nu are mereu loc printr-un cântec, ci ori de câte ori suntem persecutați aducem laudă lui Dumnezeu cu cuvintele de mulțumire. Așa că am răspuns,
Cu toate că nu aș putea să cânt fizic, tot aș lăuda numele Tău.
Iar Domnul m-a întrebat,
Chiar mă iubești?
Cu curaj și cu o convingere puternică, am răspuns cu îndrăzneală,
Da Doamne! Te iubesc fiindcă Tu ești singurul și adevăratul Dumnezeu!
Am crezut că am răspuns bine, însă Dumnezeu m-a întrebat,
ATUNCI DE CE PĂCĂTUIEȘTI?
Am răspuns, Pentru că sunt doar un om. Nu sunt perfect.
ATUNCI DE CE ÎN MOMENTE DE PACE TE ÎNDEPĂRTEZI?
DE CE DOAR ÎN MOMENTELE DE NECAZ TE APROPII DE MINE?
Nici un răspuns. Doar lacrimi.
Domnul a continuat:
De ce cânți numai la sfintele Liturghii? De ce mă cauți numai la celebrările din biserică? De ce îmi ceri lucruri atât de egoiste? De ce îmi ceri lucruri lipsite de credință? De ce îmi ceri lucruri rele?
Lacrimile au continuat să îmi curgă pe obraji.
Îți este rușine de mine? De ce nu răspândești vestea cea bună? De ce în momente de persecuție, mergi și te plângi la alți când eu însumi îți ofer umărul meu ca să plângi pe el? De ce inventezi scuze când îți dau ocazii de a sluji în numele meu?
Am încercat să răspund, însă nu îmi venea nici un răspuns.
Ești binecuvântat cu viață. Te-am făcut nu ca să dai cu piciorul la acest dar. Te-am binecuvântat cu talente pentru a mă sluji, însă tu tot continui să îmi întorci spatele. Ți-am revelat Cuvântul meu, însă tu nu vrei să îl cunoști deloc. Ți-am vorbit însă urechile tale sunt închise. Ți-am arătat binecuvântările mele, însă ochi tăi sunt îndreptați în altă parte. Ți-am trimis slujitori însă ai stat nemișcat în timp ce ei erau îndepărtați. Ți-am ascultat rugăciunile și ți-am răspuns la toate.
CHIAR MĂ IUBEȘTI CU ADEVĂRAT?
Nu pot răspunde. Cum aș putea? Îmi este enorm de rușine. Nu am nici o scuză. Ce aș mai putea spune la toate acestea? Când lacrimile îmi curgeau am spus, Te rog iartă-mă Doamne. Sunt nevrednic să fiu copilul tău.
Domnul a răspuns,
Acesta e tocmai harul meu, copilul meu drag.
Am întrebat, Atunci de ce continui să mă ierți? De ce încă mă mai iubești?
Domnul a răspuns,
Fiindcă tu ești creația mea. Tu ești copilul meu. Nu te voi abandona niciodată.
Când ai să plângi, voi avea compasiune și voi plânge cu tine.
Când ai să fii bucuros, voi râde alături de tine.
Când ai să fii la pământ, te voi încuraja.
Când vei cădea, te voi ridica.
Când ai să fii obosit, te voi căra.
Voi fi cu tine până la sfârșitul zilelor, și te voi iubi mereu.
Niciodată nu am plâns atât de tare ca acum. Cum am putut fi atât de rece? Cum am putut să îl rănesc pe Dumnezeu atât de tare ca până acum? L-am întrebat pe Dumnezeu,
Cât de mult mă iubești?
Domnul și-a întins brațele și i-am văzut mâinile străpunse de cuie.
M-am aplecat la picioarele lui Cristos, Mântuitorul meu.
Și pentru prima oară, m-am rugat cu adevărat. Amin
