Mc 11,27-33
Autoritatea lui Isus
În lecturile mele de zi cu zi am dat la un moment dat de următoarele două reguli: Regula numărul 1. Șeful are întotdeauna dreptate. Regula numărul 2. Când șeful greșește, citește din nou regula numărul 1.
Sinedriul de pe timpul lui Isus era format din trei părți, adică din marele preot, din cărturari și din bătrâni. Ei formau autoritatea supremă religioasă a evreilor. Și totuși, în textul evangheliei de astăzi, ei sunt prezentați ca cei care au o credință rea. Credința lor rea se putea vedea în comportamentul lor. Iar asta fiindcă ei puneau sub semnul întrebării autoritatea lui Isus de a învăța, iar asta nu pentru că se aflau într-o cursă de a afla mai multe și de a-l înțelege, ci mai degrabă pentru al discredita. Astfel, în loc să asculte înțelepciunea pe care o oferă Isus sau să se bucure de vindecările pe care le făcea și de iertările pe care le acorda, ei pur și simplu îi pun o întrebare pentru a-l prinde în capcană și pentru a discredita tot ceea ce făcuse și învățase Isus până în acel moment. Isus reușește însă să întoarcă situația în favoarea lui prin a adresa aceiași întrebare care i-a fost adresată și lui Ioan Botezătorul, dacă botezul era de origine divină sau era de origine umană. Ei au început imediat să evalueze posibilele răspunsuri și ce consecințe ar fi suportat la fiecare dintre ele astfel ei au fost cei care au devenit prinși de către propriul lor răspuns.
De obicei, autoritatea este definită de ceva ce o persoană dorește ca o altă persoană să facă. De exemplu, Dicționarele Encarta din 2007 spun că autoritatea este dreptul sau puterea de a impune reguli sau de a da ordine. Ideea de bază e aceea de control sau de direcție a acțiunilor celorlalți.
Aceiași idee o putem vedea până și în examinarea sofisticată a autorității. De exemplu, William Oncken, Jr., ne-a oferit o analiză a autorității ce sugerează că ea ar fi compusă din patru elemente. Primul este cel al Autorității Competenței, adică cu cât mai competent știe cealaltă persoană că ești, cu atât mai încrezător va fi că tu chiar știi despre ce vorbește și cu atât mai mult îți va și asculta și urma ordinele, cererile, sau chiar sugestiile. El va crede în tine ca o autoritate în domeniu și va considera riscantă decizia de a face contrariul.
A doua e cel au Autorității Poziției. Această componentă îți dă dreptul de a spune cuiva Fă asta sau altfel. E cu două tăișuri Șeful vrea asta, e o decizie riscantă care poate pune în mișcare un întreg grup.
Al treilea e cel al Autorității Personalității. Cu cât e mai ușor celuilalt să vorbească cu tine, să te asculte, sau să lucreze cu tine, pe atât de ușor îi va fi să răspundă la dorințele tale.
Al patrulea e acela al Autorității de Caracter. Această componentă este nota ta de credit a celorlalte persoane în ceea ce privește, integritatea, fiabilitatea, onestitatea, loialitatea, sinceritatea, moralul personal și etica. Evident e faptul că vei obține mai mult și mai bine de la cineva care are respect față de caracterul tău decât de la cineva care nu are.
Pe lângă cei cu autoritate, mai erau și alți cărora le era dificil să renunțe la prejudiciile lor împotriva lui Isus. Ei deja își formaseră o părere despre cum ar trebui să fie Mesia. Asemenea lor, și noi, de multe ori, avem tendința să acționă la fel. Ne închidem mințile și inimile și nu mai primim sau ascultăm nimic altceva, nici un alt punct de vedere. Însă astăzi, cineva a spus că Isus ne pune la încercare în a fi mult mai deschiși față de alți și față de Dumnezeu. Sfântul Augustin spusese că Doamne tu chemi, tu strigi și tu pătrunzi prin surzenia mea. Tu luminezi, tu arăți și tu împrăștii orbirea mea. Amin
