Joi din săptămâna a 11-a de peste an – 1

Mt 6,7-15

Tatăl nostru

Următoarele rânduri ale lui Charles Thompson ne-ar putea ajuta să reflectăm mai mult asupra tendinței noastre de a fi centrați pe noi înșine în timpul rugăciunii. Și spusese:

Nu te poți ruga Tatăl Nostru și să spui măcar o dată Eu.

Nu te poți ruga Tatăl Nostru și să spui măcar o dată Mie.

Nici nu te poți ruga Tatăl Nostru și să nu te rugi pentru celălalt.

Pentru că atunci când cerem pâinea de toate zilele, va trebui să îl incluzi pe fratele tău

Fiindcă ceilalți sunt incluși în fiecare cerere:

De la începutul până la sfârșitul ei, și nu găsim nicăieri, mie.

Acesta e motivul pentru care în momentul în care discipolis, în evanghelia de astăzi, i-au cerut lui Isus să îi învețe să se roage. Isus le-a răspuns prin a-i învăța rugăciunea Tatăl Nostru, creând astfel un model care e concret. Poporul evreu era cunoscut pentru devoțiunea lor pentru rugăciune. Rugăciunea formală era prescrisă de trei ori pe zi. Iar rabini aveau o rugăciune pentru fiecare ocazie. Însă Isus i-a avertizat pe discipoli săi împotriva acestei rugăciuni formale, adică de a rosti rugăciunile mecanic și evitând sensul. Isus nu i-a învățat numai cuvintele, ci i-a învățat că în discuția noastră cu Dumnezeu va trebui să existe sinceritate și deschidere completă; că trebuie să venim în rugăciune încrezători, simpli și cu intenția dreaptă; de a ne ruga cu încredere și credință în Dumnezeul cel viu și Tatăl care este în ceruri și că nu ar trebui să renunțăm niciodată.

Din rugăciunea Tatăl Nostru învățăm cel puțin două lucruri: Unu, rugăciunea este calitate și nu cantitate. Cristos ne învață cum să ne rugăm și ne dă și atitudinea corectă a rugăciunii, adică, prin a-l numi pe Dumnezeu Abba sau Tată. El ne amintește că Tatăl ne cunoaște și tot ceea ce avem nevoie mai bine decât noi motiv și pentru care va trebui să ne încredem complet în El. Profetul Ieremia ne-a ajutat mult mai mult în contemplarea noastră a lui Dumnezeu. Și a spus, Mai înainte de a te fi format în sânul mamei, eu te cunoșteam. Mai înainte de a fi ieșit din pântece, te-am consacrat (Ier 1,5). Acesta e motivul pentru care sfânta Tereza de Lisieux a spus în Istoria unui Suflet: Pentru mine, rugăciunea e dorință a inimi, e o simplă întoarcere spre cer, e un strigăt de recunoaștere a iubirii, care îmbrățișează atât încercările cât și bucuria.

Doi, Cristos ne învață să ne rugăm în comun. Tatăl Nostru este rugăciunea ce ne atrage pe toți creștini împreună. Sfântul Ciprian în opera sa De dominica oratione la numărul 8 spusese: Domnul, Stăpânul păcii și al unității, nu a dorit ca noi să ne rugăm individual și de unii singuri. Într-adevăr, noi nu spunem Tatăl meu, care ești în ceruri, și nici Dă-mi pâinea cea de toate zilele. Rugăciunea noastră este pentru toți. Atât de mult încât când ne rugăm noi o facem nu dor pentru unu, ci pentru toți oameni, fiindcă cu toți oameni noi suntem una. Altcineva spusese că niciodată nu ne rugăm doar pentru noi înșine, ci pentru toți cei care au nevoie de rugăciunile noastre. Ne rugăm și la unison cu întreaga Biserică. Ne alăturăm rugăciunea, rugăciunii Preasfintei Fecioare Maria și a tuturor sfinților. Ba mai important e faptul că noi ne alăturăm rugăciunea la rugăciunea lui Cristos care face ca rugăciunea noastră să fie auzită și plăcută în ochii lui Dumnezeu. Tot sfântul Ciprian spusese: Rugăciunea noastră este pentru toți. Atât de mult încât când ne rugăm noi o facem nu doar pentru unu, ci pentru toți oameni, fiindcă cu toți oameni noi suntem una.

Și voi încheia cu ceea ce spusese Dag Hammarskjold, despre propria sa versiune de Tatăl Nostru, pe care o scrisese în jurnalul său personal și îl publicase într-o revistă după moartea sa într-un accident aviatic. El se rugase, Sfințească-se numele tău, nu al meu; vie împărăția ta, nu a mea; facă-se voia ta, nu a mea. Amin

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}