Ex 16,2-4.12-15
Ef 4,17.20-24
In 6,24-35
Alexandrina a trăit doar cu Isus în Euharistie timp de 13 de ani
Mulți pelerini care merg în pelerinaj la Fatima adesea vizitează și micuțul orășel francez Balasar, aflat la mulți kilometri mai la nord de Fatima. Acesta a devenit faimos în anul 1832 când pământul s-a schimbat sub forma unei cruci imense, care încă mai poate fi văzută și în ziua de astăzi în interiorul unei capele care a fost construită deasupra. Acest eveniment a avut loc ca pregătire pentru ceea ce avea să se întâmple un secol mai târziu. Alexandrina Maria da Costa suferea deja patimile lui Isus și trăia doar cu preasfânta Euharistie de 13 ani. Alexandrina s-a născut în luna aprilie a anului 1904. Un lucru teribil i s-a întâmplat în 1918, eveniment care i-a tulburat complet viața de după aceea. Când ea și sora ei Deolinda și încă o fetiță erau în casă singure, trei bărbați au bătut la ușă, iar unul dintre aceștia deja încercase și altă dată să o molesteze pe Alexandrina. Ei au pătruns în casă. Alexandrina a dorit să își păstreze castitatea și a sărit de la etaj pe geam. Omul a fugit însă coloana Alexandrinei a fost vătămată grav. Șase ani mai târziu a trebuit să rămână în pat pentru tot restul vieții ei. Orice mișcare, oricât de mică îi provoca dureri insuportabile. A început să devină tot mai apropiată de Domnul iar într-un final a realizat că ea suferea într-un mod special, pentru mântuirea sufletelor. Primea sfânta Împărtășanie zi de zi iar gândurile ei adesea se întorceau la Isus din tabernacol. A avut parte de primul ei extaz în 1931 când l-a auzit pe Isus spunându-i, Iubește, suferă și fă reparație. Și-a văzut propria vocație de a face reparație pentru noi toți. La porunca directorului ei spiritual a început să își dicteze istoria propriei ei vieți surorii ei însă de foarte multe ori diavolul o amenința să nu mai scrie. În 1936, Domnul i-a cerut să răspândească mesajul de la Fatima și să urgenteze consacrarea lumii la Inima Neprihănită, oferindu-se ea însăși ca victimă pentru aceasta. Într-una din momentele ei de extaz Isus i-a spus,
Ține-mi companie în Preasfântul Sacrament. Rămân în tabernacol noapte și zi, așteptând să dau iubirea și harul meu tuturor celor care vor să mă viziteze. Însă vin atât de puțini. Sunt atât de abandonat, atât de singur, atât de jignit…Mulți…nu cred în existența mea; ei nu cred că eu trăiesc în tabernacol. Mă blestemă. Alți cred, însă nu mă iubesc și nici nu mă vizitează, ei trăiesc ca și cum nu aș fi acolo…ai ales să mă iubești în tabernacole, unde mă poți contempla, nu cu ochii trupului, ci cu cei ai sufletului. Sunt cu adevărat prezent acolo, după cum sunt și în Ceruri, trup, sânge, suflet și divinitate. (Citate luate din Alexandrina, Agonie și Glorie, de Pr. Francisc Johnston)
Din octombrie 1938, Alexandrina a început să aibă parte de suferința patimii lui Isus în fiecare zi de Vineri. Ea a suferit patima lui Isus de 180 de ori în timpul vieții ei. Până în anul 1942 ea a suferit în tăcere fără faimă însă după ce a apărut într-un ziar un articol a și început să fie invadată de pelerini care cereau rugăciuni de la ea. În timpul săptămânii sfinte a aceluiași an, 1942, Isus i-a spus:
Nu vei mai gusta mâncare pe pământ. Mâncarea ta va fi trupul meu, iar băutura ta va fi prețiosul meu sânge…
Astfel, în Vinerea Sfântă din anul 1942 ea a început un post absolut care a ținut 13 ani până la moartea ei. Singura hrană pe care o primea trupul ei plin de dureri a fost Isus în preasfânta Împărtășanie din fiecare dimineață. Veștile postului ei s-au răspândit repede iar mulțimile au devenit tot mai mari. Unii oameni se îndoiau și aveau suspiciuni asupra acestui post, așa că o acuzau pe ea și sora ei și mama ei de fraudă. Prin urmare a fost de acord cu observarea medicală strictă. Doctori au întrebat-o, De ce nu mănânci? Ea a răspuns, Nu mănânc fiindcă nu pot. Mă simt plină, sătulă. Nu am nevoie. Însă am o poftă imensă de altă mâncare. S-a decis ca ea să fie primită într-un spital din apropiere pentru o observație a postului ei timp de 30 de zile. Pe când ea era în spital unii au încercat să o convingă să mănânce. Doctori responsabili de ea deveniseră destul de răutăcioși iar la finalul celor 30 de zile au zis că a păcălit asistentele și au hotărât să o mai țină alte 10 zile. Ba chiar i-au arătat și mâncare extrem de gustoasă pentru a o face să mănânce. Când testul s-a încheiat doctori i-au spus că o vor vizita acasă nu pentru a o spiona ci ca un prieten care o apreciază enorm. În raportul ei medical a fost scris următoarele:
Abstinența ei de la solide și lichide a fost absolută în tot acest timp. Dăm mărturie că ea nu a scăzut în greutate, iar temperatura, respirația, presiunea sângelui, pulsul și sângele au rămas complet normal, iar facultățile mintale au rămas constante și lucide, iar în timpul acestor 40 de zile nu a avut nevoie de necesități naturale…legile fizice și biochimice nu pot explica supraviețuirea acestei femei….
Pe când știința medicală nu a putut explica, explicația era destul de simplă. Isus îi spusese Alexandrinei, Vei trăi doar cu Euharistie fiindcă doresc să arăt lumii putere Euharistiei și puterea vieții mele din suflete.
Alexandrina a murit în ziua de 13 octombrie 1955, primind numai hrană de la sfânta Împărtășanie timp de 13 ani. Unii pelerini de la Fatima vizitează și orășelul Balasar unde se află casa ei, camera ei și biserica locală în care a și fost înmormântată.
Mi-am amintit de viața minunată a Alexandrinei, care a fost declarată fericită iar acum urmează să fie declarată sfântă, de cuvintele lui Isus din evanghelia de astăzi: “Eu sunt pâinea vieții. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată” (v.35).
Pentru lume e irațional și nebunesc să crezi că pâinea devine trupul lui Isus. E la fel de irațional și nebunesc să crezi că un om poate supraviețui timp de 13 ani doar cu hrana sfintei Împărtășanii. Însă una nu e mai irațională decât cealaltă. Alexandrina este un semn dat lumii de Isus pentru a ne reaminti de prezența sa în Euharistie. De aceea vă recomand să citiți, cei care aveți ocazia, viața Alexandrinei fiindcă cred că veți avea multe de beneficiat de pe urma ei. În 1996, sfântul papă Ioan Paul al II-lea a declarat-o pe Alexandrina venerabilă iar în ziua de 25 aprilie 2005 a declarat-o fericită.
Aș dori să închei cu câteva cuvinte pe care Isus le-a spus Alexandrinei, Vei trăi doar cu Euharistie fiindcă doresc să arăt lumii putere Euharistiei și puterea vieții mele din suflete.
Isus i-a mai spus,
Ține-mi companie în Preasfântul Sacrament. Rămân în tabernacol noapte și zi, așteptând să dau iubirea și harul meu tuturor celor care vor să mă viziteze. Însă vin atât de puțini. Sunt atât de abandonat, atât de singur, atât de jignit…Mulți…nu cred în existența mea; ei nu cred că eu trăiesc în tabernacol. Mă blestemă. Alți cred, însă nu mă iubesc și nici nu mă vizitează, ei trăiesc ca și cum nu aș fi acolo…ai ales să mă iubești în tabernacole, unde mă poți contempla, nu cu ochii trupului, ci cu cei ai sufletului. Sunt cu adevărat prezent acolo, după cum sunt și în Ceruri, trup, sânge, suflet și divinitate.
“Eu sunt pâinea vieţii. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată” (v.35). Amin
