Mt 17,14-20
Vindecarea unui tânăr posedat de diavol
Cineva spusese despre credință ceva de genul, Dubiul vede obstacolul, Credința vede calea! Dubiul vede noaptea întunecată, Credința vede ziua! Dubiul ezită să facă un pas, Credința sare mai sus! Dubiul întreabă, Cine crede? Credința răspunde, Eu!
În textul evangheliei de astăzi am văzut cum Isus vindecă un băiat ce suferea de posedarea diavolului. Totodată omul îi spune lui Isus că discipoli săi nu au fost capabili să alunge demonul din trupul fiului său. Ei nu au reușit să vindece un copil epileptic. Acesta e motivul pentru care Isus le-a spus discipolilor săi, dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar… Isus a spus aceasta după ce i-a mustrat pe ucenici lui asupra puținei lor credințe în Dumnezeu.
De ce oare s-a întâmplat asta astfel? Motivul ar putea fi faptul că discipoli începuseră să lase sau să creadă că vindecările lor provin din mâinile lor. Ei înlăturaseră legătura lor de vindecare cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ei credeau că ei sunt cei care vindecă și nu Dumnezeu. Au căzut în acea capcană eu sunt! sau altfel spus a mândriei în loc să se încreadă în Dumnezeu. Ei nu au mai reușit să recunoască adevărată sursă a puterii de vindecare, Isus însuși.
De aceea mereu va trebui să fim atenți să nu devenim bucuroși că am avea puteri de vindecare speciale asupra celorlalți oameni fiindcă aceste puteri vin de la Dumnezeu. Ci să fim bucuroși că Dumnezeu ne iubește și ne-a ales să își arate imensa iubire față de frați și surorile noastre prin intermediul nostru.
Sincer să fim nu e deloc ușor să definești credința. Desigur, credința implică cunoștințe despre Dumnezeu. Mai implică și săvârșirea voinței lui Dumnezeu și a angajamentului de a face ceea ce e bun și drept. Însă Isus mai adaugă un element la credință în textul evangheliei de astăzi, acela al încrederii în Dumnezeu. Isus a spus discipolilor săi că ei au o credință de înțelegere sau cunoștințe însă nu au destulă încredere (v.20). Cu alte cuvinte, acest tip de credință include, rugăciunea și mortificarea, recunoașterea puterii lui Dumnezeu când acționăm în numele lui Isus sau de a ne conecta mereu pe noi înșine cu Dumnezeu, iar asta e credința.
În propriile noastre vieți, cât de des ne-am confruntat cu situații în care am simțit că ne confruntăm cu lucrarea diavolului prin alți sau lucrurile pe care le facem? În aceste situații, ne îndoim noi că Dumnezeu va veni și ne va da putere, speranță și alinare? Probabil că Dumnezeul dorește să ne amintească astăzi că probabil acești demoni sunt prezentați nouă, nu că el dorește să ne testeze credința, ci fiindcă dorește ca noi să dobândim o mai mare încredere și credință în El.
Asemenea următoarei povestioare pe care o citisem cu mult timp în urmă, și care sună cam așa: Un grup de cercetători și botaniști explorau o regiune îndepărtată din munți Alpi în căutarea unei flori foarte speciale. Într-o zi au observat prin binoclu lor o floare de a o raritate și frumusețe ieșită din comun și a cărui valoarea în ochi cercetătorilor era de neimaginat. Însă ea se afla într-o prăpastie extrem de adâncă. Pentru ca să ia acea floare cineva trebuia coborât pe marginea prăpastiei cu o frânghie.
Un tânăr curios privea din apropiere, iar oameni de știință i-au spus că îl vor plăti bine dacă e de acord să fie coborât în prăpastie pentru a lua floarea.
Băiatul a aruncat o privire lungă în adâncurile amețitoare și a spus: Mă întorc într-o clipă. După un timp s-a întors, urmat de un bătrânel cu păr alb. Apropiindu-se de omul de știință, băiatul a spus, Mă voi coborî pe stâncă și vă voi lua floarea dacă acest om va ține frânghia. El e tatăl meu! Amin
